empatia
Focus

Ce rol are empatia în comunicarea cu angajații

Cum a afectat pandemia echilibrul emoțional al echipei

2020 a fost un an atipic pentru cei mai mulți dintre noi, mai ales în ceea ce privește activitatea profesională care s-a mutat, în mare parte, la „biroul” de acasă. Astfel, am fost nevoiți să facem câteva schimbări în activitatea noastră de zi cu zi, dar și în felul în care comunicăm cu echipa. 

Ce așteptări au oamenii din compania în care lucrăm, ce rol are empatia în comunicare, dar și cum vom continua să muncim în 2021, îți dezvăluim în continuarea articolului. 

 

Cum ne-a schimbat pandemia modul de lucru

Criza medicală a atras după sine multe schimbări în ceea ce privește modul în care ne desfășurăm activitățile zilnice. Oamenii de HR au fost nevoiți să vină cu o serie de schimbări de ordin administrativ, atunci când o mare parte dintre angajați și-au mutat birourile acasă.

Provocările însă nu s-au oprit aici, ci au mers mai departe către starea emoțională a oamenilor. În primele săptămâni sau chiar luni, munca remote a fost văzută ca o oportunitate de a folosi în mod productiv timpul pe care înainte persoanele îl petreceau pe drum spre și dinspre birou. 

Ulterior însă efectele izolării au început să se resimtă la capitolul comunicare între echipe, între membrii echipei sau chiar în relația cu managerii. 

Liderii companiilor au început să înțeleagă presiunea asupra angajaților pe care o aduce după sine munca de acasă: riscul de a se simți excluși din echipă, riscul de a apărea probleme de comunicare (apelând excesiv la comunicarea de tip chat sau e-mail) într-un context social dominat de incertitudine.

 

Cum să comunici cu echipa de la distanță și ce rol are empatia

Oamenii simt nevoia de empatie atunci când sunt puși în fața schimbărilor sau a necunoscutului. De aceea, empatia ar trebui să se regăsească în topul priorităților oamenilor de HR și a managerilor, căci izolarea și anxietatea provocată de criza medicală lasă amprente asupra echilibrului emoțional al angajaților, dar și asupra productivității lor. 

Aproape 70% dintre angajați consideră că actuala pandemie este cel mai stresant moment din cariera lor, iar 88% au recunoscut că au trecut printr-o perioadă de stres moderat în ultimele 4-6 luni, potrivit unui studiu realizat de compania Ginger, furnizor de servicii pentru sănătatea mintală. Astfel că, e greu pentru oamenii din echipă să lase problemele emoționale la ușă atunci când își deschid laptopurile pentru a-și începe activitatea. 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Un alt mod în care poți îmbunătăți starea emoțională a oamenilor din echipă este comunicarea transparentă. E important ca aceasta să fie constantă și să conțină obiectivele stabilite de board-ul companiei, planul de acțiune, cum poate fiecare membru să contribuie la realizarea acestora, dar și care sunt provocările de care s-ar putea să se lovească.  

 

Cum vom continua să lucrăm?

Lucratul de la distanță nu este o soluție pe termen lung deoarece, în esență, suntem ființe care au nevoie de socializare, iar interacțiunea online nu o va înlocui niciodată pe cea face-to-face

Până când însă vom avea posibilitatea să revenim la birou, e esențial ca organizațiile să pună accentul pe well-being-ul angajaților prin crearea de workshop-uri, programe de dezvoltare personală sau chiar prin oferirea de servicii de psihoterapie. 

Așadar, și în 2021 o mare parte dintre noi vom lucra remote, însă ar trebui să avem o mai mare grijă de modul în care putem să compensăm lipsa interacțiunii offline

 

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Dacă aș fi fost primul meu manager, nu m-aș fi pus manager

HR Start: cum e să fii recruiter la început de drum?

Tu ce priorități ai pentru echipa ta în 2021

Categorii:
Focus

Mădălina Stănescu este consultant în digital marketing, cu peste 12 ani experiență în paid advertising. Totodată este și fondatoarea agenției Optimized, specializată în campanii PPC (Google Ads, Facebook Ads, Instagram Ads, Bing Ads etc) pentru e-commerce. Anterior, Mădălina a lucrat pentru Google România, unde a devenit Trainer Certificat Google, susținând peste 100 de seminarii și traininguri antreprenorilor, studenților și persoanelor din agențiile de publicitate. Totodată, Mădălina este fondatorul 3Pitici.ro, magazin online din categoria Baby&Toys.

Leave a Reply

*

*