De la criză la descoperirea identității profesionale proprii

În special după perioada pandemiei, am observat o tendință mult mai pronunțată de evaluare a sensului profesional, așa încât au apărut mai des dileme legate de reconversii profesionale, reflecții mai profunde asupra misiunii personale și dezbateri mai deschise despre mediile de lucru de astăzi. 

În același timp, presiunea pronunțată asupra companiilor și echipelor, care resimt din plin situațiile de criză din ultimii 5 ani, a amplificat nevoia de politici care să susțină sănătatea psihică la locul de muncă. În munca mea de psihoterapeut și consultant pentru prevenția și gestionarea situațiilor de hărțuire la locul de muncă, de mobbing, bullying și discriminare, am întâlnit adesea astfel de situații. Pentru înțelegerea lor, este important să privim mai îndeaproape relația oamenilor cu munca și mecanismele care contribuie la perpetuarea unor obiceiuri nesustenabile.

Teoria rolurilor și multiplele „pălării” pe care le purtăm 

Psihicul nostru funcționează într-o rețea de interacțiuni sociale de care nu poate fi rupt , pentru că legăturile dintre oameni sunt o necesitate biologică și psihologică. De altfel, în viața de zi cu zi, fiecare dintre noi este, pe rând, profesionist, copil, părinte, angajat, manager sau superior ierarhic, prieten, partener de cuplu. Toate aceste roluri și felul în care le experimentăm au un impact asupra felului în care funcționăm și a nivelului de sănătate psihică și relațională și ne construiesc ca identitate.

Fiecare rol vine cu un set de așteptări, de la sine și de la ceilalți. Foarte adesea însă, apar conflicte între aceste roluri: dificultăți în a ne împăca rolul de părinte cu rolul profesional, discrepanțe privind timpul alocat fiecăruia, dileme personale când un superior ne dă o sarcină cu care nu suntem, poate, de acord, pentru că ne încalcă principiile etice. Alteori, când nu știm care sunt așteptările celorlalți, apare ambiguitatea de rol, care consumă mai multă energie decât ar fi necesară pentru îndeplinirea unei sarcini.

Rolurile noastre nu sunt fixe și este firesc ca ele să se schimbe pe măsură ce înaintăm în vârstă și organizațiile din care facem parte se dezvoltă. Indiferent de etapa în care ne găsim, însă, pentru a performa într-un rol este important să avem claritate asupra acestuia și să simțim că este congruent cu valorile proprii.

Într-o organizație, avem nevoie să existe o compatibilitate între propria personalitate, competențe și rol – adică ceea ce știm, putem și ne dorim să facem este aliniat cu cerințele postului și cultura echipei. În acest punct, este foarte important să înțelegem mai bine și relevanța identității profesionale.

Identitate profesională vs. performanță profesională: ne definesc rezultatele pe care le obținem?

Din perspectivă psihologică, identitatea profesională reprezintă totalitatea experiențelor care ne construiesc începând din primii ani de viață, laolaltă cu trăirile, gândurile, atitudinile și comportamentele individuale și cele modelate de feedbackul primit sau interpretat din relaționarea cu părinții, educatorii sau colegii din mediile profesionale. Nu doar mesajele primite de la aceștia, ci și felul în care ne-am raportat la ele.

Identitatea profesională nu este rolul sau statutul din prezent, ci o structurare internă a ceea ce simțim, gândim, afirmăm, facem, ce ne asumăm, ce ne animă și ne pasionează. Pentru cei mai norocoși dintre noi, nu există un conflict între ceea ce ne reprezintă și domeniul în care lucrăm. Pentru alții, există niște discrepanțe, în situațiile în care și-au asumat o identitate profesională care fie nu mai este relevantă în etapa curentă a vieții lor, fie nu i-a reprezentat, de fapt, niciodată. Nu se cunoșteau suficient de bine atunci când au ales-o, le-a fost impusă sau aveau alte așteptări de la ocupația respectivă.

Aș vrea să subliniez însă că performanța într-un domeniu nu este garanția unei identități profesionale sănătoase. Ea nu ține de rezultatele obținute sau de aprecierile celor din jur, ci de felul în care noi înșine ne poziționăm la aceste rezultate: Mă bucur de ceea ce realizez? Simt că merit apreciere? Contează aceste rezultate pentru mine? Când răspunsul este negativ, resursele pe care le consumăm sunt foarte costisitoare și, în timp, vor conduce cel mai probabil la frustrare, epuizare și chiar burnout.

Cum ne afectează stresul identitatea? Fațetele mai puțin vizibile ale crizelor identitare

Deși, în general, oamenii se referă la el ca la ceva negativ, stresul nu este fundamental nociv. Există două tipuri de stres: unul pozitiv, mobilizator (eustres) și altul blocant (distres). Cel din urmă poate deveni stres traumatic, dacă pe termen lung nu este reglat.

Stresul ne poate impulsiona și încuraja dezvoltarea sau ne poate bloca și ține pe loc. De cele mai multe ori, distresul ne face să urmărim asiduu scopuri impuse de alții, dar care nu rezonează de fapt cu noi și nu ne aduc în vreun fel satisfacție sau împlinire, decât poate pe termen foarte scurt.

Volumul de energie pe care îl consumăm în stările cronice de stres ne afectează direct identitatea, pentru că erodează sentimentul de eficacitate și valoare personală: Dacă obiectivele pe care le ating nu înseamnă nimic pentru mine, care mai este valoarea mea? Mai contează ceva din ceea ce fac?

În situații de burnout, aceste sentimente pot produce disociere și depersonalizare. Nu ne mai putem recunoaște propria persoană și nu mai știm cine suntem din punct de vedere profesional. Cu alte cuvinte, vedem o diferență uriașă între ceea ce ni se cere și ceea ce ne putem asuma să îndeplinim, însă în ciuda acestui fapt, facem tot posibilul să continuăm și, prin urmare,  ajungem să ne auto-agresăm inconștient.

Când aceste crize sunt adresate corect, iar pe parcursul recuperării persoana afectată primește sprijin adecvat, ele pot ajunge să fie oportunități de „reinventare”, adică de redescoperire a sinelui și de canalizare a energiei înspre scopurile cu adevărat relevante la nivel personal. În tot acest proces, se renegociază limite, se redesenează roluri, iar oamenii ajung să își privească misiunea și sensul din perspective noi, mai clare. 

Dacă avem o identitate închegată și maturitate psihologică, ne este mult mai ușor să ne asumăm realitatea propriului parcurs, adică putem să facem față diferenței dintre solicitările pe care le primim și capacitatea noastră de a le rezolva. Acționăm, deci, în coerență cu cine suntem cu adevărat și rămânem conectați constant la realitatea interioară și exterioară. 

De exemplu, când ni se transmite că „trebuie să facem ceva”, putem să cântărim impactul sarcinii asupra celorlalte taskuri, dacă este în acord cu rolul nostru, felul în care contribuie la atingerea obiectivelor și misiunii profesionale și personale. Putem diferenția între urgențe aparente și priorități reale, putem să dezbatem și să negociem importanța demersului respectiv, putem să luăm decizii mai informate – inclusiv aceea de a spune nu – și să cerem ajutor, dacă pare că nu o putem duce la bun sfârșit singuri. 

Dacă nu avem aceste resurse, așteptările și cerințele ajung să se acumuleze și nu mai avem timp și spațiu pentru a lua decizii în acord cu cine suntem cu adevărat, ori pentru a ne mai dedica energia unor demersuri relevante pentru noi înșine.  

Drumul recuperării după burnout sau epuizare profesională

Recuperarea implică recăpătarea energiei vitale și este un proces, adică are nevoie de timp și răbdare. Ea nu se întâmplă „peste noapte” sau după un weekend prelungit și se poate întinde mult după încheierea concediului. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori, revenirea nu va fi cu energie la cote maxime, ci o funcționare „de avarie”. În mediul și cu susținerea potrivite, nivelul de productivitate va putea crește, însă parcursul poate fi sinuos.

Un astfel de drum are, în general, patru etape importante, care țin de:  

• Stabilizare – de obicei, o perioadă de concediu, inclusiv medical, în care persoana respectivă se poate odihni.
• Procesare și integrare a ceea ce s-a întâmplat – persoana are nevoie de sprijin pentru a identifica sensul experienței sale, mai ales că, cel mai adesea, aceasta vine cu o lecție importantă despre sine, lume și viață: înțeleg care a fost contribuția mea și a celorlalți, văd care sunt opțiunile pe care nu le-am văzut la momentul respectiv și pot înțelege cum am ajuns în această situație. 

• Restructurare și reconstrucție – creșterea de după criză vine adesea cu noi repere după care decidem, acționăm, funcționăm. Practic, ne adaptăm, exersăm și dezvoltăm noi obiceiuri, aliniate rolurilor și identității profesionale din prezent, trasăm limitele pe care nu am știut sau nu am putut să le verbalizăm în trecut. 
• Asumarea identității – dintr-o perspectivă sănătoasă asupra propriei persoane, concentrată asupra nevoilor și capacităților reale, de la momentul prezent. 

Este important să știi că:

• nivelul de claritate pe care îl aveți tu și echipa ta, alături de feedbackul continuu, sunt doi dintre principalii factori de protecție pe care îi aveți la dispoziție. Aceștia previn un volum consistent de stres inutil și permit direcționarea energiei către priorități.
• recunoașterea progresului făcut și a efortului este importantă mai ales când vrem să stimulăm atitudini și acțiuni din zona siguranței psihologice, care susțin și încurajează mai departe inovarea.
• tratarea greșelilor ca oportunități de învățare și dezvoltate – versus sancționarea severă a fiecărei erori – joacă și ea un rol important în crearea unui mediu de lucru sigur. 

Dincolo de buzzwords și planificări, o cultură organizațională cu adevărat sănătoasă este una care protejează echilibrul emoțional și previne, pe cât posibil, apariția situațiilor de criză precum burnoutul. Într-un astfel de mediu, managementul sănătății psihice este cu adevărat una dintre responsabilitățile unui lider, al cărui rol nu se rezumă doar la project management.

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum gestionăm corect concedierea unui angajat

Despre obsesia, nevoia și riscul reinventării

Upskilling vs. Reskilling în 2026