Lecții pentru un specialist în HR din perioada distanțării sociale
HR market

Lecții pentru un specialist în HR din perioada distanțării sociale

Cu ce rămânem din criză

„În viață, nu ai nevoie mereu de o mână de cărți bune; câteodată, tot ce trebuie să faci pentru a câștiga este să joci o mână proastă bine” spunea Jack London. Iar în ultimele săptămâni a părut că întregii lumi i-a fost împărțită o mână de cărți complet nefavorabile. O mulțime de persoane au fost trimise acasă, afaceri întregi s-au închis, iar incertitudinea și-a făcut loc în procesul decizional al companiilor rămase.

Însă, în ciuda veștilor proaste pe care ne-am obișnuit să le primim, avem totuși puterea de a transforma această experiență în ceva pozitiv: o oportunitate de creștere și învățare pentru orice specialist în HR.

De la orientarea spre munca de acasă până la recrutarea talentelor de top, iată care sunt principalele lecții pe care un specialist în HR le poate învăța din perioada de carantină:

 

Adoptarea muncii remote

Dacă la începutul perioadei de izolare anunțurile de recrutare și aplicațiile au scăzut considerabil, în ultimele câteva săptâmâni acestea au început din nou să crească, pe măsură ce companiile și candidații au devenit mai conștienți de noile nevoi ale pieței.

Ce observăm mai ales în această creștere este o mai mare cerere pentru munca remote, fie doar și pentru un anumit număr de zile pe săptămână. Estimările specialiștilor ne spun că numărul persoanelor care vor lucra de acasă va crește după această perioadă.

Principala implicație pe care acest trend o are asupra industriei de resurse umane este necesitatea optimizării platformelor organizaționale și canalelor de comunicare pentru munca de la distanță.

Însă punerea la dispoziție a echipamentelor și asigurarea conexiunii la internet reprezintă doar începutul: echipele de HR trebuie să construiască programe orientate către munca de acasă prin care să le ofere angajaților siguranța psihologică de care au nevoie și să îi ajute să stabilească granițe sănătoase între muncă și viața personală.

În plus, avantajul de a apela la o piață a talentelor care nu mai este condiționată de locație va determina companiile să găsească modurile potrivite pentru a îngloba munca de la distanță în cultura lor.

 

Fiecare specialist în HR se va baza din ce în ce mai mult pe tehnologie

Transformarea digitală accelerată la care am asistat recent reprezintă începutul unui nou mod de lucru: planuri de implementare care se întindeau pe parcursul a mai multor ani au fost deja puse în practică în decurs de câteva săptămâni.

Implicațiile acestor schimbări se vor vedea la nivelul instrumentelor folosite, al noilor norme și comportamente, dar și la nivelul culturii organizaționale. Viitorul muncii se conturează sub influența unei puternice legături cu tehnologia: vom apela din ce în ce mai mult la platfome care integrează colaborarea dintre echipe, managementul de proiecte, setarea obiectivelor, feedback-ul, recunoașterea sau învățarea.

Pentru echipele de recrutare, am început deja să vedem primele integrări de succes: instrumentele de teleconferințe (precum Zoom sau Microsoft Teams) au stat la baza unei recrutări eficiente în ciuda distanțării sociale și la menținerea unui simț al normalității în procesul de recrutare și onboarding al noilor angajați. În plus, inteligența artificială devine din ce în ce mai utilă în găsirea candidaților potriviți și le permite echipelor de resurse umane să recruteze mai repede și mai bine.

 

Acum este momentul să angajezi candidați excepționali

Potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Muncii, peste 340.000 de angajați și-au pierdut locul de muncă la nivel național de când s-a declarat starea de urgență. Deși aceasta nu este o statistică încurajatoare, ne spune totuși că un număr impresionant de oameni, de la proaspăt absolvenți până la angajați cu experiență, sunt în căutarea unui loc de muncă.

Iar aceasta este o oportunitate de care un specialist în HR poate profita pentru a-și îmbogăți echipele cu talente de top.  În perioadele de criză, în timp ce unele companii greșesc prin a lua decizii iraționale, bazate pe frică, cei mai buni lideri și cele mai bune organizații reușesc să-și păstreze calmul și să folosească aceste perioade în avantajul lor. Pentru a folosi o analogie, ei sunt cei care aduc arhitecți pentru construirea unei noi clădiri în timp ce pompierii se luptă să o salveze pe cea veche.

Potrivit unei analize efectuate de specialiștii HBR asupra a 4700 de companii de-a lungul a 3 perioade de recesiune, cele 9% care au ieșit din criză într-o poziție mai bună decât la începutul ei au fost cele care au făcut investiții strategice în ciuda reducerilor de buget. Iar unele dintre aceste investiții strategice au fost în angajarea candidaților de excepție.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Așadar, pentru a profita de această oportunitate extraordinară, liderii vizionari ar trebui să investească în câteva inițiative de recrutare:

• Să stabilească, împreună cu managerii, o listă a 3-5 candidați doriți de mult în companie și să ia legătura cu aceștia;

• Să formeze o echipă de lucru dedicată găsirii candidaților potriviți din sectoarele sau companiile țintă;

• Să intervieveze și să verifice aplicanții prin instrumentele de lucru remote cu aceeași rigoare cu care ar face-o în persoană;

• Să pună accent pe implicarea și motivarea celor mai buni candidați;

• Să investească în reținerea și dezvoltarea talentelor de top din companie.

 

Viitorul muncii este viitorul bunăstării angajaților

De îndată ce angajații au început să lucreze de acasă, s-au confruntat cu câteva provocări aduse de izolarea socială sau de găsirea unor soluții eficiente pentru managementul timpului. Organizațiile și managerii au fost nevoiți să stabilească un set nou de practici pentru a-și motiva echipele, pentru a colabora și a rămâne conectați. Sănătatea mentală a echipelor a fost prioritatea echipelor de HR, care au devenit eroii companiilor în lupta cu izolarea socială.

Iar rezultatele se văd: potrivit unui studiu efectuat de Willis Towers Watson, 95% dintre angajații intervievați sunt de părere că managerii lor au demonstrat un interes real în bunăstarea lor. Pentru că aceștia au devenit din ce în ce mai atenți la nevoile echipelor lor, le-au făcut mai unite și mai implicate. După ani de muncă în domeniul îmbunătățirii experienței angajaților și culturii companiei, a fost nevoie de o eră a distanțării sociale pentru a ne aduce mai aproape.

Lecția pe care o putem reține de aici este simplă: când compania are grijă de oamenii săi, oamenii vor avea grijă de companie.

Cu ce rămâne din criză un specialist în HR

Daunele produse de încetinirea economică din această perioadă nu sunt de neglijat. Însă, deși pare că ne-a fost împărțită o mână de cărți ghinionistă, nu avem ce face decât să rămânem în joc și să încercăm să câștigăm.

Dacă multe echipe sunt tentate să se concentreze pe managementul crizei pe termen scurt, atunci când vom ieși la suprafață echipele care au gândit pe termen lung vor fi cele care nu doar că vor supraviețui, dar vor și prospera.

În cuvintele autorului C. J. Redwine, „cei care își pierd capul într-o criză vor deveni criza”. În schimb, cei care își pot menține judecata o pot capitaliza.

 

Ți-a plăcut acest articol? Citește și: 

1 din 2 angajați vrea o schimbare de carieră în următorul an

Concediu de odihnă. Cum îl acordăm în mod legal la finalul stării de urgență

Categorii:
HR marketUpdate

Ea este fondatoarea noii soluții digitale Mingle, o platformă modernă pentru automatizarea proceselor de recrutare. De la primul contact până la oferta finală, Mingle oferă echipelor de HR instrumentele potrivite prin care să angajeze cei mai buni oameni. Iar ca parte a misiunii de transformare a experiențelor de HR, Cătălina scrie și articole dedicate recrutării și retenției angajaților.

Leave a Reply

*

*