Lectie leadership HR
Focus

Ce ne învață istoria despre leadership

(P) Arta războiului în HR

Încă din școală, când am avut ocazia să întâlnesc prima oară manualele de istorie am simțit că fiecare capitol spune o poveste, fiecare întâmplare ascunde taine gata să fie descoperite și fiecare moment descris are o pildă valabilă, de multe ori, și în zilele noastre.  Însă felul în care era predata această materie, o abundență de cifre seci sub formă anilor de războaie și a domnitorilor, care trebuiau, bineînțeles, învățate pe de rost și recitate ca pe o poezie, m-au făcut să mă îndepărtez oarecum, punând între dorința de cunoaștere și adevărul istoric bariera  metodei de predare.

Cu timpul, cărțile pe care le-am găsit interesante au început să îmbrace, pe lângă subiecte istorice, războaie și  lupte politice, subiecte mult mai pragmatice și direct legate de activitatea curentă, cum ar fi cele din sfera vânzărilor, marketingului sau a strategiilor de resurse umane.

Treptat, m-am lăsat cufundat în grafice și teorii pentru un management eficient, uitând de istorisirile pline de inspirație din manualele vechi. Targete de atins, contracte de semnat, oferte avantajoase de formulat și extinderea teritorială au devenit subiectele de ordinea zilei.

 

Două exemple istorice de leadership

Într-o bună zi, întâmplător, am redescoperit magia textelor literare istorice. Și ce diferit vedeau acum ochii mei bătăliile unor genii militare, precum Hannibal sau Sun Tzu, că să menționez doar două nume sonore.

Hannibal a înțeles încă de acum 2200 de ani faptul că o strategie bună și leadership poate îngenunchea chiar și cel mai mare imperiu al acelor vremuri.  

Cum să nu admiri genialitatea lui Hannibal, care printre altele s-a  folosit de elefanți în lupta cu Romă, ai căror soldați nu prea văzuseră așa animale? Mai mult, pe elefanți i-a trecut peste râuri cu ajutorul unor baloane de aer pe post de colac, i-a trecut Alpii atunci când și unde Românii se așteptau mai puțin, i-a vopsit în roșu creând panică în rândul trupelor inamice. De fapt tot războiul Punic II a fost o demonstrație de virtuozitate militară care merită analizată și folosită ca exemplu.  

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Sun Tzu în Arta Războiului sau Cartea Celor Treisprezece Articole,  cu mai bine de 25 de secole în urmă, vorbește, printre altele, de evaluare, angajament, resurse, confruntare directă și indirectă sau disciplină într-o manieră care astăzi ne demonstrează că  practic nimic esențial nu s-a schimbat în arta războiului, ci doar mijloacele au evoluat și s-au perfecționat. O carte care, citită în sens metaforic desigur, reprezintă esența filozofiei de management și leadership de azi.  

 

Cum punem în practică lecțiile istoriei?

Lumea de astăzi este amprenta acțiunilor unor mari personalități istorice. Deși lucrurile evoluează foarte rapid în secolul luminii, principiile economico-militare rămân aceleași. Învață cum să folosești istoria în afacerile tale și cum să devii un cuceritor!

În seminariile organizate de Focus Plus (Gândire Strategică, Marketing, Negociere, etc) prin intermediul unor sesiuni interactive, cu  jocuri de rol axate pe învățare experiențială, putem întâlni frecvent paralele cu modele și studii de caz reprezentative din istorie. Acestea reușesc să stimuleze gândirea participanților și să-i ajute să vadă din perspective noi felul în care se pot folosi de astfel de pagini de istorie pentru a-și duce afacerile la nivelul următor și pentru a-și crea o strategie de marketing sau vânzări de succes.

Istoria ne oferă răspunsuri și soluții la dilemele cu care ne confruntăm zilnic, totul depinde doar de modul în care reușim să le transpunem în activitatea de zi cu zi.

 

Ți-a plăcut acest articol? Atunci s-ar putea sa-ți placă și:

Învață să-ți folosești carisma și vei deveni lider

Categorii:
Focus

Contributor // Managing Partner Focus Plus, vine în domeniul consultanței în afaceri și training după o experiență bogată câștigată mai întâi în mediul industrial de înaltă tehnologie și îmbogățită apoi în cadrul Philip Morris.

Leave a Reply

*

*