overtime
Focus

Descoperă miturile despre overtime!

Perspectiva anului 2018

Orele suplimentare nu mai sunt în 2018 un subiect atât de fierbinte cum erau acum câțiva ani și această pierdere de „popularitate” vine din faptul că unii angajatori și-au asumat un rol de educare și au început să încurajeze și uneori chiar să impună angajaților să elibereze birourile la terminarea programului sau să plătească orele suplimentare, conform legislației.

Pe de altă parte, acest fenomen încă e destul de întâlnit în multe companii, dar acolo se întâmplă un alt fel de „educare”, respectiv cei nou veniți sunt învățați că orele suplimentare sunt obligatorii și că nu există opțiunea de a zice „pas”, dacă îți dorești o carieră în respectivele companii.

 

Care sunt miturile despre overtime?

„Dacă tu nu vrei overtime, sigur există altcineva care va dori.” Realitatea este că niciuna dintre generațiile existente pe piața forței de muncă nu mai apreciază nici overtime-ul, nici abordarea aceasta, mai ales în contextul în care există foarte multe opțiuni de joburi noi în care fie se oferă program fix, fie se oferă posibilitatea de a munci remote.

„Dacă fac overtime, am șanse mari să fiu promovat/remarcat.” Faptul că un angajat muncește ca număr de ore mai mult decât un alt coleg nu îl transformă neapărat într-un angajat mai productiv, iar productivitatea este mult mai importantă și apreciată de majoritatea angajatorilor. E adevărat că încă există manageri pentru care numărul de ore reprezintă principalul indicator de performanță și principalul criteriu pe baza căruia se face promovarea, ceea ce este profund greșit și ține de departamentul de HR să încerce schimbarea mentalității acestor manageri.

 „Lui Popescu îi place să stea peste program, nu îl obligă nimeni.” Întotdeauna există un motiv pentru care un angajat stă peste program, sigur nu face acest lucru pentru că îi place. Trebuie lămurit adevăratul motiv pentru care acesta stă peste program: nu este la fel de productiv ca alți colegi, își dorește promovarea pentru că știe că acesta e criteriul intern, îl deranjează gălăgia din timpul programului și preferă liniștea de după etc. deranjează gălăgia din timpul programului și preferă liniștea de după etc.

„Managerul meu stă peste program, trebuie să stau și eu.” E probabil cea mai întâlnită frază referitoare la overtime. Adevărul este că nu trebuie să stai, ci dimpotrivă, să găsești soluții interne și, dacă acestea nu dau roade, să cauți soluții externe. Aici trebui să intervină rolul HR-ului, care să găsească soluții prin care să schimbe modul de lucru al managerului, fie prin întâlniri 1 la 1, fie printr-un training de time management pentru toată echipa, la care să fie și managerul prezent.

Realitatea e că s-a creat un mit conform căruia multinaționalele din România apreciază românii pentru limbile străine vorbite și pentru abilitățile tehnice, dar un element foarte important pe care ele îl apreciază este disponibilitatea românilor de a munci overtime, disponibilitate care, de exemplu, în Europa de Vest nu mai există sau nu a existat niciodată în anumite țări.

 

Vrei să fii la curent cu noile tendințe din piața muncii? Citește și:

Câți angajați români muncesc remote?

Cum gestionezi situația angajaților – problemă?

Efectul burnout – cele mai afectate cinci profesii

Categorii:
Focus

CEO // Specializat în managementul vânzărilor și business development, are peste 12 ani de experiență în managementul echipelor și leadership-ul orientat către rezultate. La eJobs e responsabil de dezvoltarea strategiilor de business și de alinierea acestora cu obiectivele pe termen lung și scurt ale companiei, dar și de motivarea, dezvoltarea și creșterea echipei.

Leave a Reply

*

*