interviu Corporate Wellbeing Award Simona Nicolaescu
Agenda

De unde te (mai) inspiri când vine vorba de corporate wellbeing

Un interviu despre un eveniment de neratat în mai

Cu o experiență de peste 16 ani în domeniul dezvoltării personale și profesionale, Simona Nicolaescu este o prezență marcantă în peisajul coaching-ului, al training-ului și al psihoterapiei din România.  Totodată, ea este și fondatoarea Dynamic HR și persoana din spatele evenimentului Corporate Wellbeing Award, ajuns în 2024 la cea de-a 10-a ediție.

Cu ce noutăți vine ediția de pe 14 mai care se desfășoară la Cineplexx Băneasa, exemple de succes din zona de corporate wellbeing, dar și statistici menite să te pună pe gânduri, pe toate le descoperi din amplul interviu pe care Simona Nicolaescu ni l-a acordat.

 

Simona Nicolaescu Corporate Wellbeing Award

Simona Nicolaescu, fondatoare Corporate Wellbeing Award

 

Ce obiective are evenimentul Corporate Wellbeing Award și cum se aliniază acestea cu nevoile și aspirațiile companiilor și echipelor din prezent?

De 10 ediții, Corporate Wellbeing Award, primul eveniment din România dedicat acestui subiect, reflectă o viziune profundă și angajamentul nostru față de promovarea și recunoașterea excelenței în domeniu. Prin reunirea liderilor și inovatorilor din diverse sectoare, în panelul de speakeri, în juriu și în sală, gala pe care o organizăm în 2024 pe 14 mai servește ca un catalizator pentru schimbare, stimulând organizațiile să adopte și să implementeze practici care sprijină sănătatea mintală, echilibrul individual pe mai multe paliere, și creează un mediu de lucru în care fiecare angajat se poate simți valorizat și susținut. Este un element care crește de la an la an ca importanță pentru retenția, loializarea și creșterea implicării oamenilor din echipe.

Gala Corporate Wellbeing Award dorește să evidențieze și să celebreze companiile care depășesc status quo-ul, oferind exemple tangibile și inspiraționale de bune practici care au potențialul de a transforma industria. De-a lungul anilor, a devenit un punct de întâlnire esențial pentru schimbul de idei și experiențe, unde companiile pot învăța una de la alta și pot descoperi noi modalități de a îmbunătăți bunăstarea angajaților lor.

Acest eveniment a facilitat o creștere semnificativă în domeniul wellbeing-ului corporatist din anul 2010, aducându-l în atenția directorilor executivi ca o prioritate strategică. Prin urmare, Corporate Wellbeing Award nu este doar o gală de recunoaștere, ci și un forum de dezvoltare și inovație, care contribuie la conturarea unui viitor în care wellbeing-ul este recunoscut ca fiind esențial pentru succesul oricărei organizații.

La ediția din acest an, le oferim loc pe scenă și angajaților. Le lansăm o invitație tuturor celor care susțin mișcarea wellbeing-ului în România, cititorilor We Are HR, de a ne recomanda, la adresa de mail [email protected] sau pe canalele noastre de social media (LinkedIn) colegi cu un vis mare, susținut de companie (escaladează cele mai înalte vârfuri din lume, participă la curse de anduranță provocatoare sau au o altă ambiție remarcabilă), colegi care îi inspiră, ca model de viață sănătoasă, și-și transmit cu ușurință și charismă povestea.

 

 

Cum a început această inițiativă și care au fost factorii care au stat la baza creării evenimentului?

Originea inițiativei Corporate Wellbeing Award a fost puternic influențată de propria mea experiență și de o revelație personală legată de impactul negativ al stresului și muncii excesive. Lucrând peste 14 ore zilnic, am ajuns să experimentez burnout-ul. A fost un moment de cotitură care m-a făcut să realizez că, dacă eu, ca psihoterapeut, am ignorat semnalele unui astfel de fenomen, există o problemă endemică în cadrul companiilor unde angajații sunt expuși frecvent la stres, fără instrumentele sau sprijinul necesar pentru a-l gestiona.

Această conștientizare personală a coincis cu dezvoltarea primului program comprehensiv de wellbeing din România pentru angajații NXP Romania, anterior Freescale. Acest program pionier a fost conceput pentru a adresa zilnic diferite nevoi ale angajaților: fizice, mentale, relaționale și pasiuni, marcând un pas semnificativ în direcția promovării unui mediu de lucru sănătos și susținător.

Factorii-cheie care au stat la baza creării evenimentului au fost recunoașterea creșterii alarmante a stresului și a provocărilor de sănătate mintală în rândul forței de muncă, precum și nevoia urgentă de a promova și a încuraja adoptarea de strategii proactive pentru abordarea acestor probleme. De asemenea, ne dorim să arătăm că recunoașterea și intervenția timpurie în cazul stresului și burnout-ului nu sunt doar posibile, ci și esențiale pentru sustenabilitatea și succesul pe termen lung al oricărei organizații. Corporate Wellbeing Award reprezintă un angajament față de promovarea sănătății mintale și a bunăstării în rândul comunităților profesionale, inspirând companiile să acționeze în beneficiul angajaților și, implicit, al întregii organizații.

 

Care sunt criteriile principale pe baza cărora sunt evaluate companiile participante și proiectele lor în domeniu?

Ele se concentrează pe inovație, impactul asupra bunăstării angajaților, sustenabilitatea inițiativelor, și contribuția lor la crearea și promovarea unei culturi organizaționale pozitive. O importanță deosebită este acordată proiectelor care prezintă soluții concrete și măsurabile, capabile să îmbunătățească semnificativ wellbeing-ul la locul de muncă, demonstrând prin exemple practice eficiența intervențiilor propuse.

Pe lângă aprecierea juriului de experți, un rol esențial în procesul de evaluare îl va juca și audiența evenimentului. Participanții vor avea oportunitatea unică de a vota cel mai bun proiect de wellbeing, oferind astfel o dimensiune democratică și interactivă galei. Acest mecanism de vot subliniază importanța comunității și a feedback-ului direct din partea celor mai bine plasați să evalueze impactul inițiativelor de wellbeing – angajații înșiși și profesioniștii din domeniu. Prin implicarea directă a audienței, dorim să evidențiem și să celebrăm proiectele care nu doar că inspiră prin inovația lor, dar care au și un impact real și pozitiv asupra vieților oamenilor în mediul corporatist.

 

Care sunt provocările și tendințele actuale în domeniul corporate wellbeing?

Provocările și tendințele în domeniul corporate wellbeing reflectă dinamica și complexitatea mediului de lucru contemporan. Pe lângă gestionarea stresului și a epuizării profesionale, o provocare majoră este menținerea implicării angajaților când vine vorba de programele de wellbeing. A aduce oamenii să participe activ la workshop-uri și sesiuni individuale, fie că sunt de coaching sau psihoterapie, necesită strategii inovatoare și personalizate. O componentă esențială în dezvoltarea acestor programe este măsurarea stării de wellbeing la momentul actual pentru a le putea adapta și orienta precis pe nevoile specifice ale angajaților și ale organizației.

Este în creștere tendința de a include sesiuni de coaching și psihoterapie în cadrul programelor de wellbeing, recunoscându-se necesitatea adresării sănătății mintale ca fundament al bunăstării generale. De asemenea, se observă o evoluție spre programe de lungă durată, care vizează sustenabilitatea și adaptabilitatea la schimbările continue din mediul de lucru. Aceste programe sunt concepute să fie cât mai relevante și atractive pentru angajați, asigurându-se că aceștia rămân angajați și participativi pe tot parcursul procesului.

În plus, creșterea importanței flexibilității și autonomiei angajaților, alături de integrarea tehnologiilor de wellbeing, subliniază necesitatea unor abordări holistice. Acestea nu doar că abordează nevoile imediate ale angajaților, dar sunt și proiectate să îmbunătățească calitatea vieții la locul de muncă pe termen lung, adaptându-se la noile modele de lucru, cum ar fi telemunca, care a devenit o componentă permanentă pentru multe organizații.

 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Îmi poți da câteva exemple de succes și impact pozitiv pe care le-a generat acest eveniment în trecut pentru companii și angajați? Îmi poți dezvălui și ceva în premieră din surprizele acestei ediții?

Un exemplu memorabil este proiectul implementat de Holcim, care a abordat problema obezității într-una dintre filialele sale. Prin măsurarea inițială a nivelului de obezitate și implementarea unui program complex de nutriție cu obiective precise de scădere în greutate pentru echipe, într-un termen de 6 luni, Holcim a reușit să îmbunătățească semnificativ sănătatea angajaților. Programul a inclus workshop-uri, sesiuni individuale de nutriție și ajustarea ofertei de la cantina companiei. Rezultatele au fost impresionante, atingând obiectivele stabilite și corelând direct cu o reducere a zilelor de concediu medical.

Un alt proiect notabil a fost cel al HP, care a identificat angajați cu pasiuni variate, cu un impact pozitiv asupra sănătății fizice și mentale. Acești angajați pasionați au devenit ambasadori ai wellbeing-ului în cadrul organizației, organizând workshop-uri pe teme diverse, de la dans și nutriție până la șah, adresând astfel o gamă largă de nevoi și preferințe. Cu un buget de aproximativ 2000 de euro pentru aproape 1500 de angajați, HP a reușit să transforme întreaga organizație într-un promotor al vieții echilibrate, demonstrând că inovația și implicarea directă pot avea un impact profund, indiferent de resursele disponibile.

Un alt exemplu inspirațional vine de la Metropolitan Life, care a inovat prin crearea rolului de Wellbeing Ambassadors, alegând să împuternicească angajații din afara departamentului de HR pentru a coordona proiectele de wellbeing. Această abordare de pionierat le-a oferit angajaților responsabilitatea și oportunitatea de a-și face vocea auzită în ceea ce privește starea de bine la locul de muncă, subliniind importanța implicării directe și a perspectivei diversificate în dezvoltarea și implementarea inițiativelor de wellbeing. Prin această strategie, Metropolitan Life a demonstrat că promovarea sănătății și bunăstării angajaților poate fi o misiune comună, în care fiecare membru al echipei are un rol de jucat. Inițiativa a deschis calea către un model de participare mai inclusiv și democratic în cadrul programelor de wellbeing, sporind angajamentul și satisfacția în rândul întregii organizații.

Pentru această ediție a galei, ne propunem să continuăm tradiția de a inspira și a promova starea de bine la locul de muncă, pregătind surprize ce includ workshop-uri interactive. Acestea sunt concepute să le ofere participanților instrumente practice pentru a cultiva și promova wellbeing-ul în propriile organizații, subliniind angajamentul nostru continuu față de îmbunătățirea calității vieții profesionale și personale a angajaților.

 

 

Care sunt cele mai recente tendințe și inovații în zona de corporate wellbeing și cum pot fi integrate în strategiile și programele existente?

În domeniul wellbeing-ului corporatist, inovațiile și tendințele evoluează rapid, adaptându-se la nevoile angajaților și la schimbările din mediul de lucru. Printre acestea, remarcăm:

  • Utilizarea inteligenței artificiale și a tehnologiei pentru monitorizarea și îmbunătățirea stării de bine a angajaților.
  • Dezvoltarea programelor personalizate de wellness, care adresează nevoile specifice ale fiecărui angajat.
  • Accentul crescut pe mindfulness și reziliența mentală, ca fundamenturi ale unui mediu de lucru sănătos și productiv.

Discuții generoase pe această temă va găzdui cea de-a X-a ediție a Galei Corporate Wellbeing Awards, care va avea loc în acest an în data de 14 mai, unde avem deja confirmată participarea din partea unor nume cu rezonanță din segmentul multinaționalelor (și nu numai) și a unor speakeri relevanți.

Conversațiile cu specialiștii HR evidențiază încă provocări în măsurarea impactului direct al acestor programe asupra performanței business-ului, din cauza lipsei unor formări în administrarea afacerilor și a presiunii activităților zilnice. Totuși, well-being-ul ar trebui să fie o prioritate având în vedere efectele sale semnificative asupra succesului companiei.

Pentru a cuantifica impactul programelor de wellbeing, companiile pot adopta o combinație de metode calitative și cantitative, incluzând:

  • Analiza ratei de absenteism: Compararea ratelor înainte și după implementarea inițiativelor.
  • Evaluarea productivității: Prin indicatori specifici cum ar fi calitatea muncii și output-ul general.
  • Sondajele periodice: Pentru a evalua percepția angajaților asupra inițiativelor și impactul acestora.
  • Rata de retenție a angajaților: O rată mai mică de fluctuație indică satisfacția crescută.
  • Analiza rentabilității investiției (ROI): Evaluarea economiilor generate de îmbunătățirea wellbeing-ului.
  • Studii de caz și testimoniale: Dovezi calitative care ilustrează impactul pozitiv al programelor.
  • Raportare și analiză periodică: Pentru o evaluare continuă și ajustarea programelor după necesitate.

Aceste strategii pot ajuta organizațiile să demonstreze valoarea programelor de wellbeing, nu doar în termeni de satisfacție a angajaților, dar și prin beneficii tangibile pentru performanța companiei. Integrând aceste tendințe și inovații, companiile pot rămâne în avangarda bunăstării corporative, contribuind la crearea unor medii de lucru mai sănătoase și mai fericite.

Concluzionând, în 2024, accentul pus pe sănătatea și starea de bine a angajaților se vor impune ca priorități esențiale pentru orice organizație modernă. Avem argumente consistente, date de statisticile instrumentului Stress Index, implementat de Dynamic HR în organizații. Dacă ne uităm la perioada ianuarie 2022-iunie 2023, pentru care avem un eșantion de 2551 angajați din mediul privat, rezultă nevoia imperioasă a implementării unei strategii de wellbeing eficiente. Mai mult de jumătate dintre respondenți nu beneficiază de un somn odihnitor în fiecare noapte, ceea ce le pune în pericol sănătatea fizică și pe cea mintală. Peste 60% răspund la e-mail-uri sau se preocupă de problemele de serviciu până la doar două ore înainte de culcare, ceea ce indică o dificultate crescută în separarea vieții profesionale de cea personală. Avem de altfel statistici conform cărora 50% dintre respondenți reușesc rareori să mențină un echilibru între cele două sfere ale vieții. Cu aproape jumătate (47%) dintre angajați care raportează un număr semnificativ de ore de lucru suplimentar, crește riscul de epuizare profesională și probleme de sănătate, provocat de limitarea timpului disponibil pentru relaxare și activități personale.

 

Cum pot fi gestionate eficient resursele și bugetul alocate pentru programele de corporate wellbeing, astfel încât să se obțină cel mai mare impact și beneficii pentru companie și angajați?

Noi avem o abordare strategică, pentru proiecte complexe, pe termen lung, care presupune trei pași: 1. stabilirea unor obiective clare și măsurabile, 2. evaluarea periodică a eficacității programelor implementate și 3. ajustarea strategiilor pe baza feedback-ului și a datelor colectate. Această metodologie asigură că resursele sunt cheltuite inspirat și că programele de wellbeing aduc beneficii tangibile atât angajaților, cât și organizației.

Abordarea Dynamic HR, care este un hub de profesioniști din arii diverse, oferă acces la expertiză specializată și la soluții inovatoare, care pot îmbunătăți eficiența programelor fără a implica costuri prohibitiv de mari. În plus, utilizarea tehnologiilor, precum platforme online de wellbeing, aplicații mobile de monitorizare a sănătății și programe de asistență virtuală, poate spori accesibilitatea și personalizarea acestor inițiative, crescând gradul de angajare și satisfacție al angajaților.

De asemenea, accesul la exemple de succes din alte companii, pe care îl oferă participarea la Gala Corporate Wellbeing Award, din 14 mai, este o modalitate de a afla ce elemente au garantat impactul, în cazul lor.

 

Ți-a plăcut articolul De unde te (mai) inspiri când vine vorba de corporate wellbeing? Citește și:

Fișa postului: tot ce trebuie să știi

Indemnizație creștere copil. Află cum să depui corect dosarul

Ca vântul și ca gândul în leadership

Categorii:
AgendaEvenimente

Managing Editor // Absolventă a Facultății de Administrarea Afacerilor din cadrul Academiei de Studii Economice București a dat în 2008 de gustul jurnalismului și, de atunci până în prezent, încearcă să combine latura practică, realistă, insuflată de facultate, cu cea magico-escapistă a scrisului. La We Are HR și eJobs este atât ochiul critic, analitic, cât și creator de conținut. Iubește în special interviurile realizate cu lideri, antreprenori și specialiști în HR care-i oferă o altă perspectivă, una extrem de aplicată, asupra pieții muncii.

Leave a Reply

*

*