Tot ce e nou străluceşte, dar nu tot ce străluceşte și inovează
Inovația a devenit, probabil, unul dintre cele mai discutate și mai prioritizate lucruri de pe agenda organizațională. AI-ul ne-a făcut să înțelegem, poate mai bine decât orice altceva, cât de repede se poate schimba orice. Așa că vrem să fim parte din inovație ca să nu pierdem trenul. Cât se poate de firesc.
Doar că, undeva pe drum, uneori inovația devine mai degrabă ceva de bifat și de impresionat boardul. Trebuie să fie acolo. Trebuie să putem arăta ce am făcut nou și inovator. De multe ori însă inovația se pierde pe drum și rămânem doar cu noul, pe care îl învestim cu mai multe decât poate duce. Nu tot ce e nou automat și inovează. La fel cum nu tot ce e „cool” e și eficient. Iar diferența dintre ele poate fi foarte scumpă. Mai ales în criză.
Când lucrurile nu mai merg, tentația e să cauți ceva complet nou. Să arunci ce nu mai pare să funcționeze și să te uiți spre următorul lucru mare. Iar ce e nou și neexplorat are un avantaj extraordinar: strălucește. Și ne ia ochii. Și brusc, în potențial, întrezărim și eficiența.
Lectia publicității: Când diferit nu înseamnă util
Vremurile pe care le trăim și cum ne raportăm la inovație îmi aduc aminte cumva de începuturile publicității în România. Când singurul lucru din brief era „să fie diferit”, chiar dacă asta însemna să nu fie în acord cu brandul, să nu aibă sens, să șocheze sau orice altceva care azi ar părea ridicol. Dacă faceți exercițiul de a vă uita în urmă la reclame de atunci, sunt șanse mari să vi se pară atât de cringe încât nu vă vine să credeți că cineva chiar a aprobat vreodată așa ceva.
Desigur, e forțată paralela (sau cel puțin sper), dar cam așa mi se pare că ne raportăm azi la inovație. O schimbare poate fi nouă fără să rezolve o problemă. O inovație ar trebui să aducă o schimbare relevantă sau utilă, nu doar diferită.
Capcana supracompensării în perioade de criză
Nu spun să respingem inovația, departe de mine. Mai ales că oricum suntem reticenți la schimbare. Cred foarte mult în explorare în orice arie a vieții, nu doar la job. Sunt absolut convinsă că organizațiile care nu explorează rămân în urmă. Într-o lume care se schimbă atât de repede, să refuzi noul doar pentru că e nou poate fi extrem de periculos.
Doar că prea des ajungem la extreme.
Suntem atât de preocupați să nu fim percepuți ca reticenți la inovație, încât ajungem să supracompensăm. O îmbrățișăm cu mai multe brațe decât avem. Și atunci riscăm să transformăm inovația din instrument în scop. Iar asta e cu atât mai periculos în criză, când ai nevoie de explorare, dar și de eficiență și lucruri care știi că funcționează. Ai nevoie să testezi lucruri noi, dar și să știi ce merită păstrat. Să te uiți înainte, fără să uiți ce te-a adus acolo.
Nevoia de discernământ: Când să explorăm și când să consolidăm
Poate că provocarea e să știm când să explorăm și când să consolidăm. Când să schimbăm și când să nu o facem doar pentru că putem. Altfel, riscăm să pierdem direcție, focus și claritate. Poate că, în goana noastră după următorul lucru mare, cea mai curajoasă decizie nu e mereu să încercăm ceva nou, ci uneori să avem suficientă claritate încât să spunem: „Asta nu se schimbă.”
Nu cred că avem nevoie de mai puțină inovație, nici de mai multă. Avem nevoie de mai mult discernământ în fața noului.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
Ce am învățat după ce mi-am dat seama că petrec 7 ore pe zi pe telefon
