reinventare
Opinie

ÎNCHIS PENTRU (RE)INVENTAR(E)

Cum să nu devii prizonierul propriei poziții
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ce o să afli din articol
  • Ritmul Schimbării – Lumea se transformă rapid, iar adaptarea constantă este esențială pentru a nu rămâne în urmă.
  • Cușca Poziției – Funcția poate oferi putere, dar și limita libertatea, transformând rolul într-o cușcă invizibilă.
  • Reinventare ca Homarul – Procesul de reinventare implică o perioadă de vulnerabilitate, similară cu homarul care își leapădă carapacea veche.

„Ritmul schimbării nu a fost niciodată atât de rapid și totuși nu va mai fi niciodată atât de lent.” – Justin Trudeau (World Economic Forum, Davos, 2018)

Au trecut 8 ani de atunci. Cu viteza luminii au trecut! De atunci până acum am avut pandemia de COVID-19 și șocurile asociate venirii și plecării ei, apariția și împrietenirea cu AI și, desigur, ultimul pe listă, Donald Trump. Care ne-a urcat direct în rollercoaster și ne-a făcut să ne trezim în fiecare dimineață cu întrebarea „oare azi ce idee îi mai vine?”.

Dar uite așa au trecut 8 ani și cred că azi nimeni nu ar avea obrazul să-l contrazică pe Trudeau. Lumea s-a dat peste cap de 3 ori, businessul e azi schimbat, compania ta s-a schimbat, totul s-a schimbat. Dar tu? Sau încă aștepți „momentul potrivit”? Și cum știi când e momentul potrivit? Îți spun eu: dacă această întrebare îți răsare în minte pentru prima oară, deja e puțin cam târziu. Ieri ar fi fost mai bine!

Nu știm mereu să găsim momentul potrivit. Dar există un moment în leadership când nu mai conduci, ci doar te aperi. Te aperi de greșeli, de întrebări incomode, de lipsa de control. Te aperi de ideea că „n-ar trebui să am nevoie de ajutor”. Și fără să-ți dai seama, rolul e cel care începe să te conducă pe tine.

Dacă ai ajuns aici, ăsta e semnalul că, în tine, leadershipul a murit! Nu mai ești mânat de imaginea aia din viitor care îți era clară și pe care încercai să o traduci pentru ceilalți. Te-ai întors din viitor și trăiești un prezent care și el te cam strânge. Te strânge atât de tare, încât nici nu te mai poți mișca. Din afară poate că arăți solid, stabil și, pe vremuri, astea erau valori importante. Dar în interior, deja ai devenit rigid. Ori astăzi, ăsta e un handicap.

Asta e cușca invizibilă a poziției: funcția îți dă putere, dar îți poate lua libertatea. Concentrat să-ți aperi funcția, ratezi esențialul. Iar soluția e să te scuturi de prezent și să te reinventezi! Rolurile sunt utile. Până în ziua în care devin cuști elegante: te țin „în regulă”, dar nu te mai lasă să crești. Atunci apare întrebarea reală: rămâi un rol sau devii autorul următorului tău capitol? 

Adevărul e că sună periculos dacă altcineva îți spune „reinventează-te!”, pentru că sună ca o amenințare capitală. Personajul care aude această recomandare, acest eu de care sunt atât de atașat, va trebui scos din scenă. Cum se zice în filmele cu mafia, „he’s gotta go!” sau, mai voalat, „this isn’t personal, we’re sending a message”. Pare că glumim dar n-o facem. Reinventarea înseamnă cel puțin două lucruri: 1. renunțarea la identitatea „anterioară” și 2. intrarea în scenă a noii identități. Vestea bună e că, spre deosebire de filmele cu mafia, în cazul nostru corpul rămâne în viață. Ok, nu doar corpul. Sper!

Teoretic, ar mai trebui să fie ceva înăuntru care îți spune că ești tot tu și când ești lângă fileu, pe terenul de tenis, și când ești gol, pe prosop, în saună, și când ești „la cravată”, în mijlocul ședinței. Pentru că nu poți fi doar ce scrie pe cartea ta de vizită. Așa cum uneori se poate întâmpla ca tu să nu poți fi ce scrie pe cartea de vizită. Te străduiești, dar înoți într-un costum prea mare. Situații și situații, iar toate strigă „vrem o schimbare!”.

Organizațiile vor schimbare, dar oamenii vor siguranță. Iar schimbarea e fix opusul siguranței. Siguranța e teritoriul pe care-l cunosc. Schimbarea e teritoriul necunoscut spre care mă avânt cutezător, asumându-mi riscuri sub impulsul voinței de a-l cuceri. În mijlocul acestei tensiuni se joacă, de fapt, reinventarea. Nu în slide-uri, nu în sloganuri, ci în acea perioadă rar recunoscută, în care vechiul mod de a funcționa nu mai ține, iar noul mod încă nu s-a „definit”, nu s-a cristalizat.

Există o metaforă simplă, din natură, care prinde acest moment mai bine decât multe modele sofisticate: homarul. Carapacea lui nu e elastică și nu se „lărgește” odată cu creșterea. E rigidă, ca o armură cu mărime fixă. Când „îi rămâne mică”, disconfortul nu e tratat ca o problemă, ci ca un semnal. Atunci, homarul se retrage departe de inamici, își leapădă armura și, pentru o vreme, e moale, expus, vulnerabil. După ceva timp, noua carapace se întărește și lucrurile reintră în „normalitate”.

Așa arată și reinventarea: nu ca un upgrade elegant, ci ca o perioadă în care vechea identitate cade înainte ca noua formă să devină sigură. Procesul în sine e foarte complicat, suportă multe nuanțe și se bazează pe cine inițiază procesul de reinventare. Eu, ca poziție strategică, anticipativă, preparatorie, evolutivă, sau alții pentru mine, iar eu doar „decid”, pentru că nu mai am încotro, mi s-a tras scaunul de sub șezut și trebuie să găsesc o soluție de supraviețuire instant? 

În primul scenariu (preferabil, desigur), totul se petrece sub o cupolă plină de energii pozitive, tribunele sunt în picioare, toată lumea aplaudă. Ceea ce nu mai e valabil și în al doilea scenariu, când ești mai degrabă cu coada între picioare, spectatorii sunt cu ochii-n telefoane și te ignoră total, iar tu ești într-o zonă de confuzie accentuată atât intelectual, cât și psihic. 

Pentru un manager modern, „reinventarea” nu e doar schimbarea de job. De obicei e o combinație între identitate, energie, sens, competențe și curaj social. Să faci schimbarea de carapace fără să se vadă că ai rămas… ușor dezbrăcat. Și pentru acest manager modern, am făcut mai jos un scurt ghid de reinventare.

Designul reinventării

Reinventarea nu e despre „schimbare de dragul schimbării”. E despre a prelua cârma bărcii. Cei mai mulți oameni nu rămân blocați pentru că nu muncesc suficient, ci pentru că navighează cu o hartă veche, într-un teritoriu care s-a schimbat. Modelul de mai jos propune o schimbare de paradigma ce mută omul din reacție în intenție și din adaptare forțată în direcție aleasă. El e construit în două faze distincte, vechi și nou, ca orice schimbare naturală. 

 

FAZA I: Eu, cel vechi

Unde sunt acum, cinstit, fără să mă mint. E faza clarității brute. Fără ea, orice tentativă de reinventare rămâne la nivel de impuls sau rebranding personal.

Observare

Prima întrebare este unde trăiesc și unde acționez pe pilot automat. Ce fac din inerție, din obișnuință sau pentru că „așa se face”, nu pentru că am ales conștient. Dacă nu observ deriva, voi corecta direcția greșit.

Recunoaștere

A doua întrebare este ce adevăr despre mine știu deja, dar evit să îl spun cu voce tare. Adevărul ignorat nu dispare. Se transformă în blocaj.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Claritate de direcție

A treia întrebare este unde vreau să ajung cu adevărat, dacă aș fi complet onest cu mine. Nu unde sună bine, nu unde se așteaptă alții, ci unde are sens pentru mine. Fără o viziune clară și asumată, poți munci enorm, dar în final să ajungi într-o destinație greșită.

Identitate veche

A patra întrebare este ce rol, etichetă sau identitate nu mi se (mai) potrivește. Ce continui să port doar pentru că mi-a fost util cândva. Nu poți deveni cineva nou fără să închizi ceva vechi.

Costul schimbării

A cincea întrebare este la ce trebuie să renunți ca să poți schimba direcția. Reinventarea are întotdeauna un preț. Diferența este dacă îl plătești instant și conștient sau în rate, pe termen lung.

Și acum, după ce ți-ai scris diagnosticul, să-ți dau și rețeta! 

FAZA II: Eu, cel nou

Cum preiau comanda. În această fază, reinventarea devine mai mult decât intenție, acțiune constructivă.

Alegere a direcției

Primul pas este să decid clar ce opresc, ce continui și ce încep. Un căpitan bun nu face totul, face ce trebuie!

Acțiune controlată

Al doilea pas este să lansez un experiment real, limitat în timp, de 30–60 de zile. Nu îmi reinventez viața dintr-odată. Testez următorul pas.

Contact cu realitatea

Al treilea pas este să mă uit la rezultate, feedback și nivelul de energie. Realitatea este mai importantă decât motivația. Ce funcționează în viața reală merită păstrat.

Sisteme noi

Al patrulea pas este să instalez sisteme simple: rutine clare, timp blocat în calendar, reguli de decizie. Identitatea nouă apare după comportament, nu înainte.

Închidere

Ultimul pas este o închidere explicită. Spun clar și asumat că etapa veche s-a încheiat. Fără această închidere, voi oscila între două versiuni ale mele.

Formula centrală a modelului este simplă: claritatea creează direcție, direcția cere acțiune, iar acțiunea construiește identitate. Reinventare humanum est sau, cum a spus Heraclit, „schimbarea este singura constantă”.

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Influență, persuasiune sau manipulare?

Ce este de fapt adevărata putere?

Viziunea este puterea de a modela viitorul, nu de a-l ghici

Categorii:
Opinie

În cei 25 de ani de carieră în business a condus spre succes numeroase companii din diverse domenii. Din 2006 este coach specializat în Behavioral Coaching, timp în care a petrecut peste 3.000 de ore de formare și practică în domeniul programării neuro-lingvistice. Astăzi, Sorel este co-fondator al Centre for Effective Coaching și Executive Coach, specializat în Leadership, People management și transformare personală și oferă programe individuale de coaching pentru antreprenori și manageri.

Leave a Reply

*

*