automatizare
HR Pitch

Automatizarea, un ajutor în realizarea task-urilor

În doar un minut, cât durează o călătorie cu liftul, ai de convins un candidat care își caută de lucru să vină în compania ta. Povestește-i despre cum îi poți ușura munca, prin automatizare, astfel încât să-i lași timp pentru creativitate, analiză și comunicare interpersonală. Mai mult decât atât, cu tool-urile la îndemână, poți face și o evaluare obiectivă a performanțelor sale, pentru a-i creiona un parcurs profesional clar. Ți-am pregătit o doză bună de inspirație în interviul ce urmează cu Simona Carp, HR Manager la JYSK România și Bulgaria.  

 

Simona Carp este de 6 ani HR Manager la JYSK

Cum ați optimizat procesul de recrutare anul acesta?

Anul acesta am introdus două noutăți în procesul nostru de recrutare. Prima noutate este Smart Recruiters, un sistem ATS – Aplicant Tracking System. Acest sistem are avantajul că ne permite să aflăm de unde ne vin candidații care aplică la pozițiile vacante. Atunci când postăm un anunț pe Smart Recruiters, acesta este preluat automat de agregatoarele de joburi.
Cea de-a doua noutate în procesul de recrutare o reprezintă interviurile video. Avantajul este că ne ajută să reducem durata recrutării. În același timp, este un avantaj și pentru candidați, deoarece nu trebuie să se mai deplaseze pentru primul interviu.

Cât de important este procesul de automatizare a sarcinilor în atragerea candidaților?

Un proces de automatizare a sarcinilor este important în orice arie de activitate. În departamentul nostru de HR ne permitem să ne focusăm pe task-uri care cer creativitate, analiză, comunicare interpersonală, activități care nu pot fi automatizate, dar care sunt foarte necesare. Automatizarea face mai ușoară munca tuturor și lasă mai puțin loc de erori umane.

Cum ați identificat tehnologiile potrivite pentru departamentul de HR?

Avem periodic întâlniri cu managerii de departamente din celelalte țări în care activează JYSK. În cadrul acestor întâlniri există workshop-uri pe diverse teme, al căror scop este să găsim soluțiile potrivite pentru îmbunătățirea activității noastre. Propunerea de a implementa Smart Recruiters, de exemplu, a venit acum doi ani de la Country Managerul JYSK România, Alex Bratu, în timpul unui workshop dedicat abordării flexibile a recrutării în JYSK.

Ce tool-uri folosiți acum pentru a ușura munca HR-ului? Dar a colegilor?

Intranetul și sistemul de distribuire a sarcinilor sunt
tool-uri pe care toți colegii le cunosc și le folosesc. Apoi, departamentul de HR folosește platforme de e-learning, platforme digitale de evaluare și urmărire a indicatorilor de performanță stabiliți, tool-uri de recrutare și de dezvoltare profesională. Avem, de asemenea, sisteme online de pontaj și planificare a timpului de lucru și un sistem integrat de evidență a angajaților.

This image has an empty alt attribute

Echipa JYSK România se bucură de rezultatele automatizării

Ce rezultate ați observat odată cu folosirea acestor tool-uri?

Tânăra generație se așteaptă să găsească în compania noastră tool-uri care să îi ușureze munca, așadar un prim rezultat este faptul că împlinim așteptările angajaților noștri. Apoi, munca noastră este mai eficientă, mai rapidă, tuturor le este clar ce trebuie să facă și comunicarea dintre departamente este mai ușoară.

Cum au întâmpinat colegii vestea că anumite sarcini vor fi automatizate?

Automatizarea a fost privită ca un ajutor în realizarea sarcinilor zilnice. În compania noastră lucrează preponderent angajați care au crescut în era digitală și cărora le este ușor să învețe lucruri noi, așadar avem avantajul că mulți dintre colegii noștri se așteaptă să lucreze cât mai digitalizat.

Cum îi ajutați să se adapteze la un loc de muncă din ce în ce mai digitalizat?

Bineînțeles că introducerea unui sistem nou presupune o perioadă de adaptare și de învățare, iar pentru acest lucru avem tool-uri precum platforma de e-learning, training-uri și workshop-uri.

Ce temeri ați reușit să demontați odată cu automatizarea task-urilor?

De exemplu, atunci când am implementat platforma Smart Recruiters, teama cea mai mare a colegilor care se ocupă de recrutare a fost că nu vom mai primi atât de multe aplicații. Acum, la șase luni de la implementarea noului sistem de recrutare, au realizat că cei care aplică pe Smart Recruiters chiar sunt interesați de un job la JYSK, iar timpul pe care un recruiter îl petrece pentru screening-ul de CV-uri s-a redus substanțial.

Care sunt acele task-uri pe care nu ați putea să le automatizați în companie?

Cel puțin pentru moment, nu vom automatiza toate task-urile care sunt strâns legate de interacțiunea cu clienții, fie interni sau externi, task-uri care implică și creativitate, leadership și coordonare a oamenilor.

Joc de imaginație: cum ar arăta o zi în companie dacă am putea automatiza toate acele sarcini care acum consumă mult timp și energie?

Îmi imaginez că fiecare coleg din magazin ar putea să stea de vorbă cu un client o oră pe zi, lângă una dintre canapelele JYSK, pentru a-i explica din ce este realizată canapeaua, cum o poate asorta acasă, unde este fabricată etc.

Ți-a plăcut articolul despre automatizare la JYSK? Citește și despre:

Robot, recrutez om full-time

4 trenduri tehnologice care vor redesena HR-ul în 2020

Categorii:
HR Pitch

Am ales un job pe care îl iubesc și, da, zâmbesc pentru că nu simt că muncesc. După 7 ani de peregrinări în PR, jurnalism și marketing pentru HR, a venit momentul meu să dau ce e mai bun pentru oameni pe www.wearehr.ro

Leave a Reply

*

*