beneficii
Beneficii

Cu ce beneficii să vii în 2022 pentru oamenii din echipa ta

Adaptează-le în funcție de așteptările actuale

Pachetul acela de beneficii la care lucram în alți ani să-l facem cât mai creativ s-a schimbat brusc de la debutul pandemiei. De la masaj la birou și Happy Friday am trecut la mici atenții pe care am încercat, cu resurse minime la birou, să le trimitem colegilor acasă cu diferite ocazii. Și dacă în 2020 și începutul anului 2021 ai remarcat poate o temperare în cerințele colegilor, din a doua parte a anului 2021, odată cu reluarea activității în multe domenii și creșterea ofertelor de muncă, au crescut și așteptările acestora în privința beneficiilor.

73% dintre respondenții unui studiu realizat de Prudential Financial au declarat că beneficiile sunt un motiv important pentru care ar rămâne la un loc de muncă. Un semnal și mai clar este acesta: 52% dintre cei chestionați au spus că își vor părăsi slujba actuală și vor risca un job nou dacă ar oferi beneficii mai bune.

Datele sunt grăitoare și arată că pentru 2022 avem nevoie de inițiative și mult curaj pentru a aduce în echipă acele beneficii în acord cu așteptările oamenilor. Și nu ar trebui să te rezumi doar la beneficiile financiare, ci să mergi spre zona de împlinire și satisfacție a oamenilor. Și poți începe cu datele celui mai recent studiu eJobs care îți arată care sunt tendințele în materie de beneficii în companii, dar și ce beneficii, în acord cu așteptările oamenilor, și-ar dori recrutorii să acorde în 2022 dacă nu ar avea o limită de buget.

 

Beneficii pentru 2022

Aproape o treime dintre companii își propun să ofere beneficii extrasalariale cu valori cuprinse între 200 și 400 de lei per angajat, 24% vor să investească între 400 și 600 de lei pentru fiecare persoană și aproape 20% își propun să ofere beneficii extrasalariale de peste 1.000 de lei per membru în 2022, conform unui studiu eJobs România, derulat în perioada 11 noiembrie-2 decembrie a acestui an, pe un eșantion de circa 350 de companii.

Tichetele de masă rămân, în continuare, în topul celor mai populare beneficii extrasalariale și în 2022, având în vedere că 20% dintre angajatori le vor oferi și anul viitor. Interesul pentru zona de sănătate, de asemenea, este unul ridicat: 19% dintre managerii de resurse umane participanți la sondaj au menționat că vor acorda și în 2022 abonamente la clinici private, în timp ce 3% pun pe listă consilierea psihologică.

„Pe lângă beneficiile acestea, angajatorii investesc din ce în ce mai mult în dezvoltarea și perfecționarea angajaților. Aproape un sfert organizează training-uri profesionale, cursuri de dezvoltare personală și cursuri de limbi străine pentru angajați. De asemenea, tot mai multe companii vor fi preocupate de zona de sănătate emoțională a angajaților în 2022, sector ce a cunoscut un avânt excepțional în ultimul an și jumătate”, spune Roxana DrăghiciHead of Sales la eJobs România, cea mai mare platformă de recrutare din țară.

 

Beneficii fără limită de buget

Dacă ar fi puși în postura de a-și configura pachetul ideal de beneficii, fără o limită de buget, 43% dintre angajatorii, care au răspuns la studiul eJobs România, spun că ar extinde beneficiile către membrii familiei angajaților, incluzând aici decontarea cheltuielilor pentru grădinițele sau creșele copiilor. Aproape o treime ar scurta la patru zile săptămâna de lucru, iar 11% ar asigura angajaților o menajeră, un bucătar sau un șofer personal dacă ar avea buget nelimitat de beneficii extrasalariale.

 

42% dintre angajați își doresc mai puțin stres


PayFit, compania de automatizare a proceselor de payroll și HR din Marea Britanie, a chestionat 2.000 de angajați din Marea Britanie, iar 85% dintre aceștia s-au confruntat cu îngrijorări legate de muncă de când a început pandemia.

21% au spus că au lucrat peste program, având dificultăți în menținerea sau realizarea unui echilibru bun între viața profesională și cea privată.  18% au spus că nu se simt motivați în timp ce lucrează de la distanță și 17% nu se bucură să lucreze de la distanță pentru că pierd contactul zilnic cu oamenii. Cu toate acestea, 17% dintre respondenți nu sunt încă pregătiți să se întoarcă la birou, afirmând că nu este sigur să o facă.

 

Iată ce așteptări au oamenii în privința jobului
42% dintre angajați își doresc să aibă parte de mai puțin stres la job. Mai
mult de o treime dintre respondenți (35%) ar dori să știe dacă există posibilitatea de a le crește salariul sau dacă există oportunități de a primi bonusuri, în timp ce 28% ar dori o securitate mai bună a locului muncă. În plus, un sfert dintre angajați își doresc să aibă ore flexibile de lucru.

„Rezultatele sondajului arată importanța transparenței și comunicării în perioadele de criză. Liderii din resurse umane trebuie să își asume responsabilitatea și să se asigure că angajații lor se simt în siguranță și bine informați cu privire la rezultatele organizaționale”, spune Caroline Leroy, Chief People & fulfilment officer la PayFit.  

Aceasta menționează că sănătatea mintală a angajaților ar trebui să fie o prioritate majoră pentru lideri. Descoperă în continuare o listă de beneficii pentru echipa ta, pusă la dispoziție de site-ul bestmoneymoves.com care oferă sfaturi în carieră și finanțe:

 

Beneficii pentru sănătate

56% dintre angajați au folosit un card de credit pentru a plăti asistență medicală la un moment dat în viața lor și mai mult de jumătate dintre ei încă datorează bani din cauza acestei decizii, potrivit cercetărilor efectuate de CompareCards. Aproape 60% au declarat că altfel nu ar fi putut să-și permită costul îngrijirii medicale.

Aceste date ar trebui să te mobilizeze să faci o analiză a abonamentului de servicii medicale, pentru a vedea ce servicii acoperă, ce servicii nu acoperă, pentru ce servicii se fac coplăți etc. În urma unui audit și a comunicării cu furnizorii de servicii medicale poți oferi o acoperire mai bună a serviciilor medicale.

 


Beneficii pentru sănătatea mintală

Aproximativ 1 din 4 angajați au fost diagnosticați cu depresie și 40% dintre aceștia își iau în medie 10 zile libere de la serviciu în fiecare an din cauza acestor stări emoționale pe care le au frecvent, potrivit Asociației Americane de Psihiatrie. 

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Aproape 60% dintre angajații care își gestionează cu greu stările emoționale, asociate unei perioade de izolare și incertitudine economică, au declarat că angajatorul lor nu oferă programe de sănătate mintală care să le satisfacă nevoile sau că programele pe care le oferă sunt prea greu de accesat sau de înțeles, potrivit unui sondaj realizat de MetLife.

Este important să oferi astfel de beneficii pentru sănătatea mintală, prin parteneriat cu clinici de consiliere psihologică și prin comunicare constantă cu angajații. La nivelul echipei ar trebui să existe înțelegere și nicidecum stigmatul că ceva în neregulă cu depresia sau anxietatea.

 

 

Programe de bunăstare financiară

Stresul financiar are un impact negativ asupra capacității unui angajat de a lucra  și acest aspect este tot mai documentat în ultimii ani. Pandemia a adâncit însă și mai mult acest impact al situației financiare asupra psihicului oamenilor. În perioade incerte, în care și veniturile salariale sunt diminuate sau stagnează, aceștia au nevoie de instrumente financiare, de resurse și sfaturi economice. 

Instrumentele financiare îi ajută pe oameni să-și măsoare stresul financiar, bugetul pentru cheltuieli lunare și să facă planificarea pentru situații de urgență. Oferă-le colegilor posibilitatea de a vorbi cu un consilier financiar profesionist de la care pot învăța cum să-și gestioneze mai bine bugetul. Efectul se va vedea în starea lor emoțională. 

 

 

Beneficii pentru dezvoltare profesională

Colegii doresc să avanseze în carieră și oferirea de beneficii care să le ofere posibilitatea să-și perfecționeze abilitățile și să fie la zi cu schimbările din industrie sunt un dublu câștig, atât pentru ei, cât și pentru companie. Învățarea și perfecționarea sunt cu atât mai importante în timpuri economice incerte. 

 

 

Program de lucru flexibil

Potrivit unui sondaj realizat de Glassdoor, mai mult de 60% dintre angajați își doresc să continue să lucreze de acasă cu normă întreagă chiar și după ce restricțiile specifice pandemiei nu vor mai exista. 60%  dintre angajați ar lua în considerare aplicarea la un post care este complet remote. Oamenii și-au amenajat birouri acasă, au o anumită libertate în a-și organiza programul de lucru și asta îi motivează.

 

 

Beneficii pentru părinți

Deși în ultimul an s-au făcut mici progrese pentru a ajuta părinții care au copii la școală, prin acordarea zilelor libere pentru părinți, mai avem mult de lucru la acest capitol. Și  2022 vine cu aceeași provocare, 2 în 1: job și parenting. Nici la americani situația nu stă însă prea roz. În peste 60% dintre familiile americane, ambii părinți sunt angajați, însă doar 6% dintre companii oferă beneficii pentru îngrijirea copilului, potrivit cercetărilor realizate de compania Clutch, specializată în reting-uri și review-uri pe segementul B2B. Un alt studiu, realizat de New America’s Better Life Lab și Care.com arată că anual costul mediu al serviciilor de îngrijire a copiilor este de 9.589 dolari, mai scump decât școlarizarea (9.410 dolari). Pentru susține părinții să lucreze este nevoie de subvenții care să le permită să plătească un ajutor și chiar de un sistem de recomandări de persoane/instituții  avizate care îi pot supraveghea pe juniori, la care părinții să apeleze în caz de nevoie.

 

Responsabilitate socială

Angajații își doresc să lucreze pentru companii care au grijă de comunitățile din care fac parte și de probleme sociale importante, precum sărăcia, schimbările climatice. Harvard Business Review scrie că intrăm în Epoca Justiției Sociale Corporative. Companiile cu programe puternice de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR) sunt mai profitabile decât cele care nu se implică.

În 2022, ar trebui să menții acceași grijă pentru sănătate fizică și mintală a oamenilor, oferind beneficii adaptate nevoilor momentului, iar acestora le poți adăuga și altele, la alegere în baza unei sume, care să ofere oamenilor posibilitatea de a se bucura de ceea ce le place. Inițiativele vor și mai apreciate dacă sunt luate în urma discuțiilor în echipă și comunicate deschis și transparent. 

 

Ți-a plăcut articolul? S-ar putea să-ți placă și:

Încurajează performanța echipei tale
Cum să te adaptezi la schimbare

Categorii:
Beneficii

După absolvirea Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, a lucrat timp de 8 ani în presa scrisă, în PR și în marketing pentru o companie de recrutare. În 2016 a simțit că e momentul pentru o nouă provocare în carieră și s-a alăturat echipei eJobs și ulterior și echipei We Are HR. În portofoliul său se află articole pe subiecte precum modificările legislative în domeniul muncii, cultură organizațională, leadership, employer branding, precum și interviuri cu specialiști în HR și manageri de companii.

Leave a Reply

*

*