Cum ne asumăm teama față de responsabilități?

Imaginează-ți o lume fără teamă. În care te arunci cu capul înainte în absolut orice fără să te temi de consecințe. Sari în piscină cu avânt, deși nu știi să înoți, pentru că nu ți-e teamă c-o să te îneci. Îi spui șefului verde în față că habar n-are să conducă o echipă pentru că teama de a fi dat afară ți-e străină. Te duci la un meeting îmbrăcat în pijama fiindcă nu ți-e teamă c-o să fii judecat. Mănânci și bei cele mai nesănătoase produse, stai la soare cu orele fără protecție solară, îți intoxici corpul cu cele mai nocive lucruri fiindcă în lumea asta nu s-a auzit de teama de moarte.

Deși la ani lumină de realitatea noastră cea de toate zilele, ar fi, cu siguranță, un film interesant, a cărui acțiune cred că ar ține pe multă lume cu sufletul la gură. Lăsând deoparte însă scenariile SF și utopiile la care mulți dintre noi ne trezim visând cu ochii deschiși, e important să înțelegem faptul că de cele mai multe ori fricile au un rol constructiv în dezvoltarea fiecăruia ca individ și, mai ales, în evoluția noastră ca specie. Ele sunt parte din noi, fie că ne place sau nu.

O relație de durată

Facem cunoștință cu ele devreme, în copilărie. Învățăm empiric, încă de mici, de la primele julituri, arsuri și capete sparte, de ce să ne fie teamă și care sunt consecințele. Fricile sunt o chestiune de supraviețuire în cea mai pură formă. Ne ajută să mergem mai departe, deși, la prima vedere, senzația e opusă: pare că numai ne pun bețe în roate. Partea interesantă e că, în funcție de importanța pe care le-o acordăm, ne pot înghiți cu totul într-adevăr sau, din contră, ne pot ajuta să mergem înainte. Important e însă să nu fugim de ele, să le acceptăm și interiorizăm, fără însă a le maximiza rolul.
De ce ne e mult mai ușor să ne asumăm laudele, reușitele, laurii decât eșecurile, bâlbâielile și rateurile? Pentru că eșecurile presupun confirmarea temerilor, iar succesele le infirmă. Respingem fricile și nu vrem să ne uităm la ele. De ce? Pentru că să ne asumăm temerile înseamnă să ne asumăm că avem defecte și pentru nimeni nu e confortabil, oricât de maturi emoțional am fi. Dar dacă ne-am uita altfel la lucruri? Să-ți fie frică înseamnă că ești om, cu bune și cu rele. Frica nu te face mai slab, doar îți zugrăvește tabloul complet al rezultatelor posibile și te stimulează să iei în calcul și lucruri mai puțin confortabile.

Cu teama în open space

În mediul profesional parcă ne e mai greu ca oriunde să ne asumăm temerile. Nu vrem ca managerul, colegul X, șeful departamentului Y să se prindă că avem și noi frici, ca toți oamenii. Pentru că ar însemna că suntem profesioniști slabi, că nu ne facem teama cum trebuie, că nu suntem perfecți. Așa că le băgăm sub preș și ne zicem, ca niște copii, că dacă nu se văd înseamnă că nu există. Hilar, perfect pueril, dar atât de adevărat.

Eu nu cred că există oameni pe lumea asta care să nu aibă frici, temeri, anxietăți. Cred că există doar oameni care le dau o importanță mai mare sau mai mică. Și Bill Gates, Steve Jobs, Elon Musk, Da Vinci, Newton sau Einstein le-au avut pe-ale lor. Și managerul, colegul X sau șeful departamentului Y le au, doar că nu se lasă înghițiți de ele. Eu cred că există oameni care le interiorizează și le acceptă ca parte integrantă din ei și oameni care le bagă sub preș și, de câte ori bate un pic vântul și se ridică covorul, rămân paralizați în fața lor, până când o nouă rafală de vânt va binevoi să le ascundă iar confortabil sub preș.

Drumul spre lauri

Și mai cred un lucru. Cred că teama e o parte extrem de importantă din succes. Pentru că, dacă am ajuns la el, înseamnă că ne-am uitat la temeri, frici și anxietăți, ni le-am asumat și interiorizat, le-am acceptat ca parte integrantă din noi, n-am mai fugit de ele și, cu tot cu ele, am reușit. Nu în pofida lor, ci împreună cu ele.

De asta cred că sfatul cel mai important pe care ar putea să-l dea managerii echipelor pe care le conduc sau le ghidează când vorbim de asumare e că nu putem să ne asumăm rolurile până la capăt și cu bune, dar, mai ales, cu rele – căci cele din urmă ridică adevăratele probleme – până când nu înțelegem că fricile sunt parte din noi și nu mai fugim de ele. Iar când o să ne asumăm fricile, totul va fi mai ușor. Ce înseamnă să-ți asumi fricile? Înseamnă să nu te ascunzi în spatele paravanului „mi-e frică”, ridicând resemnat din umeri. Înseamnă să faci lucruri, fiind perfect conștient și de bunele, și de relele care se pot întâmpla, dar niciunele să nu te oprească.

Pentru că laurii vin la pachet nu doar cu aplauze, ci și cu responsabilități și temeri. Sunt toate ale noastre.

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Până la capăt sau deloc

Micromanagement sau delegare?