Confesiuni de lider: Iuliana Leurent, CEO Temps HR

Când îți dorești să faci lucruri mari alături de echipă, „Nu pot” sau „Nu ar trebui să fac” își găsesc cu greu locul în puzzle. Curajul de a-ți învinge propriile temeri te aduce mai aproape de angajații tăi și te ajută să iei decizii mai îndrăznețe. Despre curaj în business și despre ce rol joacă acesta în formarea unui lider povestește Iuliana Leurent, CEO Temps HR.

După zece ani de consultanță în HR, ca branch manager, operations manager și sales director pentru diferite companii de recrutare din România, a trecut de partea „umană” a baricadei, așa cum îi place să spună. Din 2016 conduce operațiunile Temps HR, parte a grupului RINF, unul dintre cei mai cunoscuți jucători pe piața de software din România. Aici a făcut cunoștință cu antreprenoriatul, care i-a dat curajul să schimbe cu totul rețeta pe care o aplicase până atunci în business. Prin ce încercări a trecut până a găsit ingredientele potrivite pentru echipa sa, dar și ce experiențe o ajută să se elibereze de emoții, aflăm în cele ce urmează.

Iuliana Leurent este din 2016 CEO al Temps HR.

Cât de mult ai pus accent pe curaj de când conduci operațiunile Temps HR?

Am avut două feluri de curaj: curajul de a merge înainte, de a fi determinată și curajul de a „rămâne”. În ultimii trei ani am avut nevoie de determinare, cât și de reziliență, fără a renunța la curajul de a visa pentru a transforma un antreprenoriat românesc. Și chiar sunt mândră. În toată această perioadă au apărut necunoscute care îmi puteau hrăni instinctul de a fugi, însă după șase luni, complet neprevăzute, am avut curajul de a rămâne. Mi-am luat un angajament și am vrut să-mi demonstrez că-l pot duce până la capăt. Azi îmi dau seama că a fost, poate, cea mai înțeleaptă și formatoare decizie de până acum, curajul de a lucra la propria transformare.

Cum ți-ai început cariera și care au fost experiențele profesionale care te-au format pentru rolul de CEO?

Sunt puțin peste 22 de ani de când am ales Facultatea de Jurnalism, un „moft” bazat pe bucuria de a scrie, deși mama mă vedea avocat. Am început să lucrez la TVR, dar, ulterior, m-am regăsit mult mai aproape de o carieră în PR decât în publicitate, întrucât abilitățile mele erau mai aproape de organizare și rigoare decât de creativitate. Așa că mi-am luat job în cadrul Biroului de Comunicare al Ministerului Apărării, unde am experimentat mult și am cunoscut oameni deschiși și dornici să schimbe ceva. Era o oază de „morocănoși” care m-au îmbărbătat și corectat pentru a-mi consolida puterea asumării și a curajului. Am continuat în PR până la momentul în care am primit o propunere de a lucra în vânzări. A fost atât de insistentă propunerea încât mi-am zis: „De ce să nu încerc?”

Ce rol a jucat experiența în vânzări și ce ai învățat din ea?

Vânzările au venit acceptând provocarea de a mă depăși. Experiența aceasta te maturizează foarte mult din punct de vedere emoțional și te obligă să fii un pic mai umil. Un vânzător adevărat este atent la ce se întâmplă în jur și la empatia pe care trebuie să o simtă sau să o arate. În sales te împiedici, mergi mai departe. Însă e important să te gândești: „Ok, ce aș fi putut să fac mai bine?” Cred că e important pentru orice vânzător să treacă și prin „bucătărie”, prin zona operațională, ca să înțeleagă cu adevărat care este uzina din spate, ce își doresc oamenii și cum îi poți ajuta în mod real. Am fost, pe rând, manager operațional și manager de vânzări.
Rolul actual de CEO a venit cu tot ceea ce părea mai înspăimântător: oamenii și antreprenoriatul. Am accesat fiecare dintre experiențele trecute sperând să găsesc răspunsuri, până când am ajuns să abrog și să creez drumuri noi. În raport cu viața din corporație, care mi-a fost o școală extrem de metodică și o fabrică de visuri, aici și acum apreciez că pot fi ceea ce îmi doresc să fiu, cu o mare doză de flexibilitate și autenticitate.

„Ca lider, ai nevoie de curajul de a lucra cu fricile tale și de a te elibera de ele.”

Ce înseamnă să ai curaj când ești lider?

Să ai curajul de a greși și curajul de a spune că ai greșit. Curajul de a greși este nebunia de a face anumite lucruri pe care nu le văd neapărat ceilalți, dar pe care tu le pui într-un puzzle și au sens. Curajul de a greși înseamnă și un plan B sau un plan C. În schimb, curajul de a spune că ai greșit mi se pare latura umană a leadership-ului. În final, liderul nu este un supraom, are și el lucrurile lui bune și mai puțin bune. În momentul în care greșești, curaj înseamnă să mergi către acel om și să-i spui: „Îmi pare rău că am exagerat.” Și să te oprești acolo. Să nu începi să dai alte zeci de mii de explicații. Nu e vibe-ul pe care să-l transmiți echipei. Dar nu e ok nici să ții supărarea și să te manifești cu prima ocazie. Abordarea mea este: „Mai dă-mi un pic de timp și după aceea sunt cu tine”.

De ce trăsături de caracter are nevoie o femeie-lider ca să reușească?

Cred că e important să fie un om liber pe interior. Femeie sau bărbat, un om care nu este liber pe interior și care nu este împăcat cu el însuși este un om căruia îi va fi întotdeauna teamă că cineva va afla ceva despre el sau îl va judeca. În calitate de lider, ai nevoie de curajul de a lucra cu fricile tale și de a te elibera de ele.

Ce ai învățat din călătoria în HR de până acum?

Cred că cineva acolo Sus a zis: „Îi dăm un job Iulianei cu o grămadă de oameni, că sigur îi va folosi la ceva”. Cam așa m-am simțit eu în povestea mea cu HR-ul. Până la Temps am tratat HR-ul ca business. Când vezi că puține din lucrurile care ți-au adus succesul până atunci funcționează, pur și simplu nu mai înțelegi. Și atunci te uiți în jur, revezi oameni diferiți de tine și încerci să înțelegi că se poate altfel.
Mi-am dat seama că era nevoie ca oamenii mei să se simtă implicați în evoluția companiei, iar eu să îmi cultiv răbdarea. Ulterior am observat că pot să plec în concediu fără panică și că pot să-mi închid telefonul. Cred că HR-ul e un medicament foarte bun pentru vindecarea multor oameni.

Care a fost cea mai curajoasă decizie luată în business?

Să-mi asum antreprenoriatul de la Temps. Vin dintr-o familie de antreprenori, unde întotdeauna se discută, dimineața, la prânz și seara, de luni până luni, despre companie. Am confundat metoda lor cu singura cale de a funcționa. Am realizat că oricum făceam în parte aceleași greșeli ca ei, doar că într-o formă corporatistă. Viața m-a adus în contextul Temps și nu a fost o întâmplare, ci o reprezentare clară și o posibilitate de a transforma frustarea. M-a făcut să conștientizez că problema era la mine și propagarea ei ținea tot de mine.

Cum ai învățat să-ți gestionezi emoțiile și să coordonezi operațiunile fără frică?

Am acceptat că am emoții, că e normal să fiu stresată. De multe ori recunosc că nu înțeleg oamenii. Sunt stresați. Dar de ce trebuie să se mai și streseze că sunt stresați? Emoțiile le-am gestionat printr-o acceptare a fatalității. Cred că le-am acceptat uitându-mă la eșecurile mele diferite. M-am uitat la ce puteam face mai bine, nu neapărat mai mult. Stau și mă gândesc și la ce mi-a declanșat o emoție anume. Am învățat că răul este la fel de bun ca binele și își dau reciproc valoare. În viață ai nevoie de ambele.

Care a fost cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat și care s-a transformat într-o oportunitate?

Din echipa veche, de acum trei ani, nu mai este în Temps decât o singură persoană. Mi-am asumat riscul de a schimba. Puteam să câștig sau nu. Am dat mână liberă oamenilor în a se alege și asta s-a transformat într-o oportunitate. Cultura organizațională s-a conturat singură, în timp.

Cine ți-a influențat traseul profesional?

Întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de oameni pe care i-am considerat mai buni decât mine. Este un curaj. Pentru că, într-adevăr, poți să te simți inferior sau poți să te simți într-o poziție privilegiată în care ai șansa să observi, să fii remarcat și să fii învățat. Nu mi-a fost teamă să merg mai departe cu ei. Autonomia mi-au dat-o ai mei, lăsându-mă să călătoresc prin Europa cu o trupă de teatru. Plăcerea de a citi mi-am luat-o de la un unchi care a lucrat în armată, un tip foarte cult. Era pasiunea mea să mă duc la el la bibliotecă.

Cum este Iuliana Leurent în timpul liber? Ce nu știm încă despre ea?

Îmi place să schiez. Îmi place să călătoresc și să mă uit la oameni în timp ce mă plimb pe străzi. Mă relaxează. Cochetez acum cu un altfel de curaj, acela de a pleca undeva singură, unde să fac ce vreau eu, fără să mă simt vinovată față de nimeni. Sunt pe cale de a-mi îndeplini acest vis. Voi pleca singură trei săptămâni, în care vreau să fac yoga, vreau să fac ce-mi doresc. Nu contează dacă e bine sau rău. Eu nu mai cred în bine sau rău. Contează să te asculți pe tine, într-o altă formă.

Ce cărți ți-au dat curaj să vezi altfel lucrurile, pe care le-ai recomanda și colegilor?

Eu sunt o mare cititoare, e pastila mea de somn. Întâmplător sau nu, în ultima vreme m-am dus în zona emoțiilor. Le-aș recomanda „Ce spui după bună ziua?”, care arată cum să te eliberezi de „scenariul” care ți-a fost scris în copilărie și importanța rolului de Adult, dar și cartea „Putere versus Frică”, în zona de piramida emoțiilor. Oamenilor nu trebuie să le mai fie frică să se uite la ei înșiși. E normal să-ți fie frică și frica se manifestă în multe feluri. E o dovadă de curaj să fii pregătit să te gândești, după care natura umană devine chiar fascinantă.

Ți-a plăcut articolul despre curaj în business? Citește și:

Confesiuni de lider: Felix Pătrășcanu, managing partner Fan Courier

Confesiuni de lider: Nicoleta Schroeder, general manager la Uber România

Cum arată leadership-ul în industria cafelei: Sonia Năstase, Nespresso