Cui îi e frică de frică?
Suntem învățați să ne ferim de frica și de relațiile codependente, indiferent dacă ele se desfășoară la birou (în cazul managerului-cloșcă și al echipei sale, de exemplu) sau în afara lui. Însă nu le putem evita chiar pe toate.
Abordarea noastră față de frica
Pe de altă parte, ne-am obișnuit să ridicăm curajul pe piedestaluri ce gâdilă norii și să demonizăm frica, s-o închidem cu lacăt în beciurile noastre interne, de care nimeni n-are habar, și să aruncăm cheia peste mări și țări, în speranța că niciodată nu vom mai coborî acolo, să vedem ce mai face ea, frica, și astfel va dispărea.
Ce uităm însă din această ecuație în care curajul e înger și frica, demon e că cele două sunt într-o relație codependentă. Niciuna dintre cele două noțiuni nu ar putea exista în lipsa celeilalte. Și nu prea avem ce să facem în privința asta noi, muritorii de rând, noi, managerii care vrem să ne creștem frumos și sănătos echipele, noi, oamenii de HR, care trebuie să-i determinăm pe colegi să adopte un mindset curajos.
Frica în mediul profesional
În mediul profesional însă, de cele mai multe ori, fricile sunt minimizate și băgate sub preș. Când totul e despre performanță și profit, frica nu-și mai găsește locul. Și e adevărat că sunt companii în care cultura organizațională ignoră complet frica și nu ai voie să ai nici măcar o umbră de îndoială în acțiunile pe care le întreprinzi. Atunci când lucrăm însă cu oamenii, când vorbim despre people management, despre HR, nu ne permitem să ne uităm doar la partea strălucitoare a monedei, ci trebuie să lucrăm și cu cea care nu ne place, cea mai puțin sclipitoare. Pentru că oamenii nu sunt unidimensionali.
Curajul înseamnă și frica
Curaj nu înseamnă să nu ai nicio frică; curaj înseamnă să faci lucruri în pofida fricilor pe care le ai. Curaj înseamnă să te uiți sfidător la frică până când începe să-ți zâmbească și ajungeți să vă împrieteniți, nu să fugi în cealaltă parte sau să te faci că nu o vezi.
Dacă vrem să avem cu adevărat un cuvânt de spus în business, cel mai sănătos în relația asta codependentă e să acordăm atenție ambilor parteneri, și curajului, dar și fricii. Desigur, nu trebuie să le acordăm și aceeași importanță, pentru că altfel nu am mai ajunge să facem lucruri, dar trebuie să fim perfect conștienți de fricile noastre și de ale colegilor și să căutăm în permanență metode de a ne împrieteni cu ele, de a le privi curajos în ochi și de a nu le asculta.
Suntem curajoși tocmai pentru că avem frici, dar nu le lăsăm să ne paralizeze. Suntem curajoși pentru că mai și greșim și nu avem nicio problemă să recunoaștem asta. Suntem curajoși pentru că ajungem acolo unde vrem după ce ne identificăm fricile și reușim totuși să trecem peste ele. Suntem curajoși pentru că facem performanță, după ce urcăm și coborâm de zeci de ori pe zi treptele spre beciul temerilor noastre, dar în final luăm coronița curajului.
Ți-a plăcut articolul despre frica și curaj? Citește și despre:
