burnout
Focus

Provocarea profesioniștilor de azi: teama de burnout

De la FOMO la FOBO

Sunt genul care am fost întotdeauna atât de pasionată de ceea ce fac încât n-am putut niciodată să separ complet viața profesională și viața personală. Multe dintre discuțiile cu prietenii mei au fost de fapt brainstorming-uri pentru task-uri pe care le aveam la job și care s-au concretizat în cele mai frumoase proiecte.

De extrem de multe ori ideile cele mai bune au venit după job, de foarte multe ori târziu în noapte. Am făcut overtime cu normă întreagă fără să-mi ceară nimeni și nu l-am perceput ca pe o muncă suplimentară, ci ca pe o realizare. Și a fost bine, foarte fullfilling.

Înainte mi se părea scandalos ca un coleg să nu-mi răspundă instantaneu în weekend sau după program la o chestiune work related sau să-mi livreze abia luni ceva pentru care avea task vineri la prânz. Mi se părea că nu-l interesează ceea ce face, că nu-și respectă munca, nici colegii și nici pe mine. Încă nu sunt convinsă dacă eram departe de adevăr sau în imediata-i vecinătate.

 

Teama de burnout

La un moment dat însă am realizat că am obosit. Mi-am dat seama că nu mai vreau. Am trecut de la FOMO (Fear of Missing Out) la FOBO (Fear of Burning Out). Am conștientizat că toate orele suplimentare adunate în aproape 11 ani de muncă încep să se resimtă. Și am început să mă autoeduc și să mai tai din ele. Pentru că am realizat că n-o să-mi ridice nimeni statuie. Că faptul că încerc să nu mai lucrez în timpul liber nu înseamnă că sunt un profesionist mai slab sau că îmi place mai puțin ceea ce fac sau că jobul meu e mai puțin frumos.

Sunt încă la început și nu pot să zic că merge foarte bine. Am început prin a nu-mi mai lua laptopul acasă în weekend. Apoi, în timpul săptămânii, m-am forțat să îmi ocup timpul cu alte activități decât munca – o carte, un audiobook, un film. Aveam și înainte ce să fac cu timpul meu liber, nu despre asta e vorba, dar, cumva, aveam impresia că lucrând și acasă îmi voi ușura viața la birou, rezolvând din task-uri. Și era într-un fel adevărat pentru că multe dintre zilele mele la job sunt ocupate cu meetinguri și task-uri administrative (mailuri, telefoane, planning), astfel încât nu mai ajung să fac și treaba pe care o am de fapt de făcut. Însă încerc să găsesc un echilibru. Să fac cumva să înghesui totul în cele 40 de ore de muncă săptămânale. Provocarea cea mai mare vine acum, în concediul de sărbători: să nu fac nimic work related, maximum să mă gândesc la niște lucruri, dar să le fac când revin la birou. O să fie greu, așa că țineți-mi pumnii.

Ce voiam însă să zic e că ar trebui să fim un pic mai atenți la angajații noștri. Pentru că burnout-ul e un pericol iminent pentru profesioniștii de azi. Să-i încurajăm să-și rezolve task-urile în timpul celor 8 ore de program. Să ne asigurăm că nu sunt copleșiți de responsabilități și, dacă observăm că sunt, să găsim împreună cu ei soluții pentru a-i degreva. Să înțelegem când un deadline e depășit, să încercăm să aflăm ce a dus la asta și cum putem eficientiza lucrurile pe viitor. Să le arătăm că ne pasă. Că vrem în echipă superoameni, nu supereroi. Pentru că, chiar dacă efectele supraîncărcării nu se văd imediat, pe termen lung sunt maxim de nocive pentru o echipă și, mai departe, pentru o companie.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

Cum găsim echilibrul perfect între viața personală și cea profesională?

Efectul burnout – cele mai afectate cinci profesii

 

Categorii:
Focus

Chief Content Editor // De mai bine de 10 ani contribuie la conturarea de proiecte editoriale, multe de la zero, cel mai recent fiind chiar We Are HR. Economist la bază, CV-ul ei include presă, marketing și e-commerce. La eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de conținut B2B și B2C. Dacă ar putea, și-ar lua un job full time de călător.
One Comment
  • Ovidiu
    21 December 2017 at 7:41 pm
    Leave a Reply

    Am 24 de ani. De la 19 ani m-am angajat in fabrica iar in timpul liber ma ocupam de proiectele mele online. Acum am ajuns plictisit, fara chef de nimic. Chiar daca acum ma ocup doar de proiectele mele online, anii petrecuti in fabrica si stresul acumulat se simt.

  • Leave a Reply

    *

    *