Când toți influențăm, cine mai e influențat?
Am crescut într-o clasă plină de Raluci și de Andree, nume standard pentru generația Abracadabra. Raluci și Andree care visau suprem și cât de sincer știau ele să devină „doctorițe”. Dacă aș fi copil azi, probabil că mi-aș dori să devin „influencer”. Aș avea conturi de social media poate chiar dinainte să învăț să vorbesc și „influențatul” ar fi un dat, la fel ca respiratul.
Am trecut, practic, de la rock și popstars la Instagram și TikTok stars. Influența s-a democratizat complet: nu mai e rezervată doar câtorva aleși. Iar adulții Abracadabra țin și ei pasul, căci, evident, avem și LinkedIn stars. Acolo suntem toți gurus. Storytelleri. Leaderi. Magicieni. Top voices. 220 de caractere într-un headline în care îndesăm un univers întreg, de multe ori supragonflat, și cel puțin 6-7 titulaturi bombastice. Nu mai e nimeni doar „persoană fizică”, toată lumea e, înainte de orice, brand personal și influențează.
Nu văd nimic greșit în a avea vizibilitate, în a fi o voce și a avea o prezență consistentă în social media. Din contră. Ar fi culmea și ipocrit ca tocmai eu să susțin asta – lucrez totuși în marketing și comunicare de ani buni și sunt foarte activă în social media. Sunt conștientă deci că, uneori, la fel de important ca ceea ce faci e să vorbești despre asta. Fix ca în cazul brandurilor comerciale. Ai o campanie genială, dar o văd trei oameni? Cine îi judecă genialitatea? Răspunsul publicului, pe lângă validare, uneori poate fi mai important decât produsul în sine. Mai ales că nicio comunicare nu mai e unidirecțională, indiferent că vorbim de oameni, branduri sau de ambele.
Dar nu pot totuși să nu mă întreb un lucru: când toată lumea vorbește, cine mai ascultă? Când toată lumea influențează, cine mai e influențat?
Uneori poate ne luăm puțin prea în serios cu brandurile personale. Nu oricine îți dă like e „comunitatea” ta. Nu totul trebuie gândit în target, misiune, reach, deși devine aproape o a doua natură la cât de „virusați” suntem toți.
Și cred că ne mai scapă două aspecte importante din vedere, care se aplică în primul rând brandurilor comerciale și care pot fi ușor translatate și pe cele personale.
- Care e obiectivul? De ce faci asta? Postezi pentru că „așa se face”? Îți construiești vocea în funcție de algoritm sau de convingere? Ce diferență poți face prin ce zici?
- Chiar ai ceva de zis? Trebuie să ne dăm și noi cu părerea pe orice temă când o fac oricum toți? Oare nu subestimăm rolul tăcerii? Actorii o folosesc ca tehnică de atragere a atenției și de a ține publicul antrenat. Ce idee năstrușnică!
Dacă ne-ar privi în ochi cuvântul „influență”, probabil că s-ar rușina la cât l-am golit de sens în ultimii ani și ne-ar cere haine cu care să-și acopere goliciunea.
N-am concluzii pentru final, am doar gânduri de rumegat, în primul rând pentru mine.
Uneori impactul real vine dintr-o conversație unu la unu în care și ascultăm, nu din like-uri. Influența adevărată cere ceva ce nu mai practicăm atât de des: tăcerea. Observarea.
Răbdarea. Din când în când, nu mereu. Atunci când trebuie.
Să nu spui nimic ca să asculți e un skill rar zilele astea. Să nu „influențezi” ca să dai spațiu de influență cuiva e o măiestrie. Trăim vremuri în care puterea stă în a fi văzut. Dar influența reală cere să și vezi, nu doar să fii văzut.
Poate că adevărata influență e să spui mai puțin, dar să conteze mai mult.
Ți-a plăcut articolul? Citește și:
