Între putere și putință

PUTERE vs. PUTINȚĂ. În dicționar, sinonime. La un nivel de esență însă, se prea poate să nu putem pune un semn de egalitate între ele. Așezate la microscop, cele două cuvinte par să se găsească în cea mai bună formă a lor într-un joc de echipă. Fac treabă bună împreună. Ca un sistem care funcționează mai bine conectat în serie, decât în paralel, e de dorit ca puterea și putința să coexiste în sinergie, în loc să bată palma și să-și ureze baftă la drum. Să fie două versuri care ne rimează frumos. Dar de unde această concluzie aparent prematură? DJ, let it play!

„Nu ne-am născut în locul potrivit… ”

Încă de la vârste foarte fragede am cochetat cu ideea de a avea o afacere. Mi-am făcut celebrul stand de limonadă pe la 4 ani, am deschis prin clasa întâi un mini-market la poarta casei, cu produse din bucătărie, care a funcționat maximum 2 ore (până când mama a descoperit și a pus repede lacătul pe „businessul” meu), am învățat coafor din tutorialele de pe YouTube și mi-am anunțat priceperea la nivel local, pentru ca după cei 10 ani de dans de performanță să încep să predau într-un cadru organizat la grupe mici, cu visul unei școli de dans rulând pe fundal. Toate, proiecte neîmplinite. Visuri aruncate-n tolba de „n-a fost să fie”. 

Când am ajuns prima dată în București, venită din provincie, și am dat nas în nas cu o clădire înaltă, din sticlă, sediu al unei multinaționale, mi-am spus așa: „Vreau să am o companie atât de mare, să fiu o astfel de putere-n piață.”. Credeam că asta greșisem până atunci în proiecțiile mele: nu visasem suficient de măreț. Așa era oare? Sau eram prea mică pentru visuri mari? 

„Barca pe valuri plutește ușor…”

Înțelegeam însă ce înseamnă genul acela de putere? Mi-am demonstrat în timp că nu. Am revenit după câțiva ani la facultate, unde am auzit o analogie interesantă, care mi-a clarificat câteva aspecte. Să ne imaginăm o barcă pe mare. Vântul e puterea, iar pânzele sunt putința. Dacă nu ai vele suficient de rezistente, un vânt puternic le va rupe, iar, pe de altă parte, dacă pânzele sunt rezistente, dar nu bate vântul suficient de tare, acestea nu folosesc ca barca să înainteze, ci doar ai o super barcă.

Practic, doar atunci când vântul (puterea) suflă în pânze (putința), iar acestea sunt puternice, barca va prinde cea mai mare viteză să înainteze pe mare. Și poate va ajunge și la țărmul imaginat.

„Podul de piatră s-a dărâmat…”

Am urmat o facultate de comunicare și relații publice, cu mult studiu în sfera geopolitică și aplicabilitatea în mediul de business. După un liceu la un profil de științe sociale, paralelele cu zona politică îmi sunt cele mai la îndemână. Deși am spus mereu că nu sunt pasionată de politică, ci de istorie, atunci când mă gândesc la putere vs. putință, tot aici se găsește primul exemplu care-mi fulgeră prin minte. Mă refer la o plajă politică, și nici măcar nu mă rezum la nivel național. Dintotdeauna, politicienii au avut puterea. Pozițiile cele mai înalte într-un stat descriu cel mai bine o formă de puterea organizațională. Descriu însă și putința? Știu că primul gând ți-a fost „NU!”. Protestele maselor s-au învârtit mereu în același cerc la o privire de ansamblu: strigătul împotriva oamenilor fără putință, care se bucură de funcțiile de putere. 

Și pentru că am spus că o să folosesc istoria, nu politica, vreau să exemplific prin două situații din trecut diferența dintre putere și putință.  Și cum ele ar trebui să coexiste. 

• Cazul Revoluției din România, din 1989 – Nicolae Ceaușescu se afla în cea mai înaltă funcție din stat, într-un regim totalitar. La un nivel teoretic, el avea toată puterea din stat. Totuși, în momentul în care s-a declanșat revolta, nu a avut și capacitatea de a o opri. Avea puterea, dar nu a avut putința. Iar poporul a avut putință, și astfel a dobândit puterea
• Cazul Nelson Mandela – Aici vorbim despre o putere care provine din capacitatea de gândire vizionară, fără a fi vorba de o autoritate formală. Mandela a avut o putere oferită (fiind primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal), datorată implicării personale, dar mai ales putinței sale de a transforma imaginea proiectată a unei Africi de Sud libere în realitate palpabilă, chiar și atunci când s-a confruntat cu adversități extreme.

Desigur, am putea deschide o cutie a Pandorei și în ceea ce privește capacitatea (putința) politicienilor de a gestiona puterea pe care o au. Propun, în schimb, să trecem delicat către mediul de business, de unde am cules alte două exemple relevante pentru tema noastră de discuție:

• Cazul Apple – Putere vs putință sau Steve Jobs vs Jony Ive. Un parteneriat care reflectă succesul garantat atunci când puterea și putința sunt două elemente care se împletesc armonios. Steve Jobs, o autoritate supremă, un lider prin definiție, a avut super puterea decizională și a transpus viziunea extraordinară pe care o avea cu ajutorul lui Jony Ive, designer șef, care a avut expertiza tehnică pentru a materializa ideile lui Jobs. Cu alte cuvinte, puterea lui Jobs, fără putința lui Ive, nu s-ar fi manifestat în succesul tehnologic al colosului Apple. Pe de altă parte, capacitatea lui Ive, lipsită de susținerea lui Jobs, cel mai probabil, nu ar fi fost pusă niciodată sub acest mare reflector global.
• Cazul Ferrari – Același exemplu îl putem suprapune în cazul companiei Ferrari. Enzo Ferrari ar fi avut doar puterea, fără o echipă tehnică de excepție care să-i facă posibile ideile. Și oare puterea de influență, puterea de a fi un trendsetter în industria auto, care s-a păstrat până în prezent, ar mai fi existat dacă putința execuțională nu i-ar fi demonstrat fezabilitatea planurilor? La polul opus, capabilitatea tehnică ar fi fost vreodată stârnită fără un imbold creativ precum cel al lui Enzo?

Ca să-mi închid această prea lungă paranteză, și să continui totodată povestea, pășesc spre momentul în care am început să lucrez în zona de marketing. Am urmat un masterat de Social Media și Marketing Online care, visam eu, să mă propulseze ca una dintre rachetele lui Musk spre a avea „clădirea mare de sticlă, cu numele meu afișat țipător în vârf”. La masterat, în timp ce eu încercam să găsesc ingredientele pentru afacerea mea de succes, am fost surprinsă să întâlnesc printre colegii mei persoane care aleseseră acest profil doar cu dorința de a găsi rețeta perfectă pentru „influencereală”. Și pentru ca am ajuns în acest punct cu discuția, deschid iar paranteza pentru următorul exemplu: influencerii. 

Mii, sute de mii și chiar milioane de urmăritori. Nu cred că e vreun semn de întrebare dacă au sau nu puterea. Puterea de influență, așa cum sugerează și titulatura. O putere extraordinar de mare într-o societate din ce în ce mai digitalizată. Au însă și putința? Știu că nu e un exercițiu prea dificil să ne amintim măcar un exemplu de situație în care un influencer nespecializat a făcut recomandări care s-au dovedit înșelătoare, chiar cu efecte negative, pentru publicul său. Pe de altă parte, există și exemple pozitive, de voci care au dus mai departe mesaje importante pentru societate, care au provocat acțiuni benefice omenirii. Astfel că brandurile au ajuns să lucreze îndeaproape cu influencerii pentru că puterea acestora, împreună cu putința companiilor (tradusă prin resurse, produse, etc.) poate, cu adevărat, revoluționa, câtă vreme e corect gestionată. 

Ulterior, mediul de lucru mi-a demonstrat mai apoi, în anii ce au urmat, că puterea din companiile mari la care eu visam era o pânză atent țesută cu acul putinței, cu multe fire de legătură. Nu e nimic despre un singur om sau despre o clădire de sticlă. E despre capacitatea liderilor, despre execuțiile echipelor, dar mai ales despre cum cele două funcționează în simbioză. Despre cum liderii adevărați au și putere, dar și putință să intervină atunci când e necesar, despre cum echipele bune au putință, dar și puterea de a fi autonome, dar mai ales despre dozaj, despre cum e calibrată fiecare rotiță, ca ele să se-nvârtă într-un mecanism ca de ceas.

„Visele mele se împlinesc…”

Mă întorc, așadar, la tolba mea cu „n-a fost să fie” și o deschid cu emoție. Dacă acum câțiva ani mă gândeam că o să găsesc acolo visele neîndeplinite ale unui copil care poate nu s-a născut în locul potrivit, acum o deschid cu încredere și responsabilitate. Știu că acolo a fost dorința de evoluție, poate prea precipitată. Găsesc acolo multe idei care mi-au demonstrat că înainte să vreau trebuie să pot. Adevărul e că, lăsând la o parte faptul că mama m-a împiedicat să fac vreo ilegalitate, nu avem nici resurse și nici expertiză să am un magazin la 8 ani. Și că după 10 ani de dans, deși credeam că vreau să fiu coregraf, accidentarea care m-a făcut să mă retrag nu mi-ar fi permis oricum. Real, voiam un soi de putere care nu are cum să existe fără putință. Dar, am învățat în timp că, pentru a face lucruri mărețe ai nevoie ca ambele să funcționeze într-un sincron perfect. 

Ai nevoie de PUTERE: 

• Putere interioară: tăria de caracter, spirit, imaginație, posibilitatea de a merge mai departe, de a trece peste eșec, de a face față dificultăților. 
• Putere socială: poziție, statut, influența, abilitatea de a inspira și de a conduce, leadership. 

Și ai nevoie de PUTINȚĂ: 

• Putința de a acționa – cunoștințele, abilitatea de a transforma ideile în realitate, capacitatea de a găsi soluții, de a fi creativ,  de a știi cum se face și de a și face.  

Și dacă mă întrebi ce am făcut cu visul meu legat de clădirea de sticlă aș răspunde așa: dacă ar fi să tratez o linie cronologică, mi-am dat seama în timp că întâi trebuie să pot și abia apoi să-mi doresc puterea. Iar dacă ar fi să le separ și să le pun într-o balanță personală, îmi place mai mult să pot, decât să am puterea. Poate fi o teamă de putere? Hmm… cred că e o discuție pentru altă dată. Ce știu sigur însă e că, înainte să am vreo putere, o să pun mereu pe listă următoarele aspecte de bifat: 

1. Conștientizarea – să am în vedere limite, fricile și impactul. 
2. Responsabilitatea – să mă gândesc ce generează puterea mea, prin ce mijloace și cu ce efecte.
3. Perseverența – să înțeleg că eșecurile sunt lecții, nu sentințe.
4. Deschiderea – să las deoparte dorința de a face tot pe cont propriu. Puterea reală e despre oameni uniți, cu un scop comun. 
5. Acțiunea – să-mi asum că în spatele puterii trebuie să stea verbul „a putea”.  

În concluzie, în echipa ta, puterea și putința au rimă împerecheată sau albă?

Ți-a plăcut articolul Între putere și putință ? Citește și:

Core business sau core personal?

Micile obiceiuri răstoarnă marile obiective

Ce este de fapt adevărata putere?