Suntem gata de viitor

Roma n-a fost construită într-o zi. Nici HR-ul for that matter. Schimbările nu se întâmplă peste noapte, însă, dacă nu suntem pe fază să răspundem pas cu pas la toate, ne putem trezi în fața unei prăpastii de metamorfoze, peste care va trebui să trecem, într-adevăr, peste noapte. Ca să recuperăm terenul pierdut. Cum asimilăm schimbările care s-au întâmplat în piața muncii în ultimele decade și pe care, din varii motive, le-am tratat cu rezistență în loc de acceptare?

Ca să avem o discuție onestă despre ce se întâmplă în prezent în HR e necesar să ne uităm nu doar la ce merge bine acum și ce nu sau să facem predicții despre viitor. La fel de important e să ne uităm la trecut, să înțelegem ce s-a întâmplat și de ce și să ne customizăm strategiile în funcție de asta.

Trecutul e fundația, baza, pe care astăzi venim cu cărămizi de import și decorațiuni interioare care în alte case, adică pe alte piețe ale muncii, strălucesc și se integrează foarte bine în peisaj. Însă, exact ca la o casă, trebuie să ne uităm întâi la fundație, să fim foarte conștienți pe ce construim, pentru că materialele prețioase și strălucitoare pe care am vrea să le folosim la mansardă s-ar putea să nu reziste pe fundația construită din materiale rudimentare. De asta e bine să știm pe ce stăm.

Un exercițiu de memorie

Anul ăsta se împlinesc 70 de ani de când piața muncii s-a schimbat fundamental, de când, femeia, emancipată forțat și fără să știe ce i se întâmplă, a primit drepturi egale la salarizare cu bărbatul. Peste noapte, un articol din Constituția Republicii Populare Române a anului 1948 trimitea milioane de femei din toată țara în fabrici și uzine și le punea să lucreze cot la cot cu bărbații. Cam de atunci putem vorbi cu adevărat despre o piață a muncii în România, de un mediu de lucru ceva mai organizat și aliniat la ce se întâmpla „în afară”, mai exact, modelul sovietic împrumutat și mioritizat cu forța, cu scopul evident de a crește astfel nivelul de susținere a partidului.

Filmările de propagandă ale vremii respective ne arată femei în fabrici, femei macaragiu, femei făcând cele mai grele (de multe ori la propriu) munci, pe care până atunci le făceau doar bărbații, toate cât se poate de mândre că sunt tratate la fel ca ei și că pot să-și asume responsabilități masculine. O schimbare la care nici măcar nu speram avea să zguduie societatea românească din temelii prin impactul pe care l-a avut nu doar la nivel individual, ci și colectiv. Și, deși astăzi suntem extrem de recunoscători pentru acest pas, căci fără acest articol din Constituție probabil că n-am avea azi cea mai mică diferență de gen la nivel desalarizare, ea n-a venit însă gratuit. Pentru că mai departe de ceea ce voia propaganda să înțelegem despre piața muncii, trimiterea femeilor la joburi de bărbați de pe o zi pe alta a fost o schimbare majoră, care tocmai pentru că nu s-a făcut treptat, a afectat generațiile următoare. Nu doar din punct de vedere profesional, ci mai ales personal.