generația Z
Update

Generația Z: mezinii s-au făcut mari

Editorial

Se-ntâmplă adesea ca o echipă să fie pusă la încercare atunci când se mărește cu un membru nou. Angajații cu vechime trec, fără să își dea seama și la nivel de subconștient, printr-o gelozie similară cu cea care intervine atunci când într-o familie apare un membru nou, iar fratele mai mare devine gelos pe cel mic.

În mod similar, într-o echipă, noul „frate” e privit cu gelozie de colegii mai vechi, care au muncit pentru atenția și iubirea angajatorului și pe care „mezinul” pare să le primească gratuit. Noutatea „fratelui” mai mic nu doar amenință confortul celui mai mare și echilibrul „familiei”, dar, cu cât diferența de vârstă e mai mare, cu atât pare să și
anuleze vechile credințe și, implicit, omul în sine, vechiul angajat, care va fi nevoit să se recalibreze la noul context. Dacă va putea.

Acum suntem însă martori ai fenomenului la nivel macro. Provocarea în HR e acum și mai mare. Pentru că echipa se mărește nu cu un membru, ci cu o generație întreagă, Generația Z, diferită de toate cele care au fost până acum în câmpul muncii. Iar oamenii din HR ar trebui să se comporte mai mult ca oricând ca niște părinți: să încerce să înțeleagă și să accepte toate generațiile și, mai ales, să nu judece.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Responsabilitatea omului de HR devine acum dublă: trebuie nu doar să integreze noua generație în câmpul muncii și s-o facă să se înțeleagă cu cele din urmă, dar trebuie să o și înțeleagă, la rândul său, pentru a face mai ușoară integrarea.

Generația Z e înconjurată de multe necunoscute. De multe ori ne uităm la tinerii Z ca la niște extratereștri, efectiv ne e greu să-i înțelegem, să empatizăm cu ei. Partea challenging e că va trebui s-o facem. Cel mai simplu în acest caz e să facem un exercițiu de memorie și empatie: de câte ori ai auzit de la generațiile mai mari referindu-se la a ta cu „tinerii de azi…”, „pe vremea mea…”. Au avut dreptate? Poate că nici noi n-avem dreptate de data asta. Oricum, de
obicei, dreptatea e la mijloc.

Cine sunt și ce vor noii mezini de pe piața muncii? Cum eliminăm geloziile inerente de la locul de muncă, astfel ca în echipă să domnească armonia? Sunt doar câteva întrebări la care încercăm să răspundem în continuare.

Categorii:
Update

Head of Marketing // Cu 14 ani de experiență în marketing și comunicare, dobândită lucrând în resurse umane, jurnalism și ecommerce, la eJobs e responsabilă de crearea și implementarea strategiei de marketing B2B și B2C și alinierea ei cu obiectivele de business. Expertiză în: Brand Marketing, Job boards, Strategie, Employer Branding, Comunicare Corporate și Internă, Resurse umane

Leave a Reply

*

*