Brand Ambassador WeAreHR
HR Challenge

Brand ambassador, caut partener.

OFER SERIOZITATE!

Că resursa umană este cea mai importantă dintre toate resursele unei companii, indiferent de obiectul său de activitate, este, probabil, cel mai comun și mai la îndemână truism invocat de specialiștii în HR.

S-a abuzat, ce-i drept, în ultimii ani, de această idee, dar ea nu și-a pierdut nicio clipă legitimitatea și importanța. Iar azi, când goana după talente a atins cote inimaginabile, iar lupta pentru a atrage și a reține cei mai valoroși specialiști e mai acerbă ca oricând, pare că prioritatea zero a angajatorilor redevine binele angajaților. Cumva, regăsim o translatare a celebrei zicale „Happy wife, happy life” în coordonate autohtone. Și, parafrazat, ar suna cam așa: „Happy employee, happier employer”.

Să nu te îndoiești: niciun produs, spot, advertorial sau pagină de Facebook nu îți va duce mai departe povestea și reputația brandului decât propriii angajați. De ce? Pentru că pot!

Povestea durabilă, credibilă, aia care contează, a unui brand se construieşte întodeauna dinspre interior către exterior. Brandul şi compania trebuie să le vorbească mai întâi angajaţilor şi apoi audiențelor externe. Trebuie să ştie că orice angajat câştigat se traduce în de sute de ori mai multe produse şi servicii vândute. El este, până la urmă, din momentul în care singur îşi asumă rolul de partener de business al companiei pentru care lucrează şi depăşeşte bariera de simplu angajat, cel mai vocal şi mai credibil brand ambassador. Pentru că este autentic şi onest în demersul său. În teorie pare simplu. Practica e însă infinit mai complicată şi impune eforturi constante şi susţinute. Paradoxal sau nu, cele financiare nu sunt niciodată pe primele locuri.

De ce este nevoie, aşadar, pentru a face trecerea de la angajaţi la ambasadori de brand? În primul rând, angajaţii noştri trebuie să se simtă respectaţi. Să ştie că sunt valorizaţi şi că opinia lor contează. Să simtă că sunt incluşi în marea economie a lucrurilor şi că efortul lor nu rămâne niciodată neobservat. Sigur, nimeni nu e de neînlocuit, dar atunci când angajatul tău primeşte mesajul că bunul mers al lucrurilor depinde de el, capătă o stimă de sine care îl ajută să mute munţii şi va întoarce celui care i-a generat aceste trăiri ceea ce noi toţi căutăm într-un angajat: fidelitate. De fapt, abia din acel moment angajatul devine cu adevărat „angajat” (în sensul mai larg al termenului „engaged”) în rolul pe care îl are de îndeplinit în companie.

PRIMEȘTE CELE MAI NOI ARTICOLE DIRECT ÎN INBOX👇

Un alt punct nodal e cel al autenticităţii. Dacă vrei ca angajatul tău să-ţi ducă mai departe povestea, cu autenticitate, fii și tu, la rândul tău, autentic în relaţia cu el. Nu-l păcăli. Ştie foarte bine şi ce se întâmplă în companie, şi ce se întâmplă în piaţă şi nimic nu-l va jigni mai tare decât să-şi simtă insultată inteligenţa şi capacitatea de a decripta realităţile din jur. Nu-i cere mai mult decât poţi să-i oferi şi nu-i oferi niciodată în disproporţie cu ce primeşti de la el.

Proiectează-i un model aspiraţional. Fii altfel decât concurenţa. Mai bun, mai agil, mai creativ, mai empatic, în orice fel compatibil cu identitatea ta de brand, dar întotdeauna cu un pas în faţa celorlalţi. Şi vei reuşi să-i faci şi pe cei din echipa ta să se simtă la fel.

Mai sus sunt doar câteva direcţii mari, dar clare. Reţeta e lungă, niciodată aceeaşi pentru toți, dar mereu cu efecte fabuloase când e pusă în practică, personalizat. Despre toatea acestea, dar şi mult mai multe altele, poţi citi, începând cu luna octombrie, în fiecare număr al revistei We Are HR.

În loc de concluzie, îți las o temă de gândire. Avem cu toţii doi-trei cunoscuţi pe care, dacă am fi dispuşi să-i ascultăm, ar sta ore în şir să povestească despre jobul lor, compania pentru care lucreză, despre cum acea companie şi nu alta e cea mai bună, cea mai inovatoare, care împinge limitele în industrie pentru ca, mai apoi, să impună unele noi şi despre cum acolo şi nu în altă par- te se află echipa şi provocările pe care şi le-a dorit mereu. Dacă în acest profil îi recunoşti pe unii dintre angajaţii tăi, oprește-te din citit şi felicită-te. Pentru că ai făcut o treabă bună. Ai reuşit ceea ce multe companii nici măcar nu visează: să construiești un brand atât de puternic, empatic şi solid, încât să nu mai ai angajaţi, ci ambasadori de brand. Adică acei avocaţi pro-bono care-ți spun povestea dincolo de etichetele lucioase şi vorbele meşteşugite de PR. O spun pentru că ei cred în ea. Pentru că se regăsesc. Şi fac asta în cel mai autentic mod posibil. Iar pe asta nu se poate pune un preţ. Pentru toate celealte, ştii, există cardul de credit.

Categorii:
HR Challenge

Proiectul We Are HR, lansat în 2017, își propune să vină în întâmpinarea managerilor și specialiștilor în resurse umane cu cele mai noi tendințe din domeniu și cu o perspectivă diferită asupra proceselor de recrutare, retenție și motivare a talentelor. Atât site-ul cât și revistă omonimă oferă informații esențiale și statistici relevante despre industrie și pun în discuție tehnicile actuale de recrutare, precum și instrumentele și tehnologiile folosite în acest proces și modul în care acestea influențează viitorul unei noi generații de candidați și angajați.

Leave a Reply

*

*